Alocația de creștere a copilului va fi acordată din prima zi de viață, urmând ca aceasta să fie plătită în maximum 30 de zile de la naștere. Inițiativa legislativă a senatorilor Anca Dragu și Ștefan Pălărie a fost adoptată luni, 13 martie, în unanimitate de Senat.
Alocația pentru nou-născuți va fi acordată din prima zi, rapid, fiind o îndreptare a unei mari greșeli birocratice și o intrare în normalitate.
Ideea „Alocației din prima zi” aparține unui membru USR din Dolj, Andrei Pătru, care la începutul anului trecut a inițiat o petiție și a strâns semnături de la cetățeni. „Sunt bucuros că această propunere a trecut de prima cameră și, în special, pentru că a fost votată în unanimitate, iar pe această cale doresc să mulțumesc tuturor pentru susținere”, transmite Andrei Pătru.
„Drepturile copiilor trebuie să se aplice încă din prima zi de viață, iar părinții să între imediat în posesia alocației de stat. Nu peste câteva luni, nu când binevoiește funcționarul primăriei. Tinerii părinți sunt copleșiți de griji și obligații, iar copiii au nevoi chiar din prima zi de viață. Sugestia lui Andrei a devenit inițiativă legislativă, deja aprobată de Senat. Un pas mai aproape de normalitate”, a declarat senatoarea Anca Dragu.
„Ne dorim ca legea să corecteze ce se întâmplă în realitate, și anume un drept al copiilor de care trebuie să beneficieze din prima zi, un drept constituțional care ajunge să fie amânat de birocrația enervantă din România. Statul trebuie să ajute cu adevărat părinții din prima zi, să nu îi mai pună pe drumuri exact în clipele cele mai dificile, dar și cele mai frumoase alături de nou-născut și să le plătească toți banii încă din prima zi”, a declarat senatorul Ștefan Pălărie.
Propunerea legislativă modifică și completează Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii și merge acum mai departe la Camera Deputaților, care este for decizional.