Antrenorul alb-albaștrilor a prefațat partida de vineri seară pe care echipa sa o va juca împotriva celor de la UTA Arad. „Ne dorim să facem un joc frumos, dar în primul rând ne gândim la cele 3 puncte, cu ele am urca măcar pentru o zi pe locul 3, sperăm să şi rămânem acolo, dar nu depinde numai de noi. Băieţii sunt concentraţi, eu zic că s-au antrenat bine. Am văzut cum s-a prezentat UTA la ultimul joc, au făcut o partidă bună, au marcat 3 goluri şi au câştigat după mult timp. Nu s-a văzut că le-au lipsit jucători, au avut agresivitate.
UTA ar trebui să fie mai sus în clasament, după lot, dar greşelile pe care le-au făcut i-au adus în lupta la retrogradare. Şi la CFR Cluj au făcut o repriză bună, puteau scoate un egal. Suntem atenţi, ne-am interesat despre cei de la UTA, Benga şi Otele probabil vor face parte din lot, trebuie să ne luăm toate măsurile, analizăm.
Întotdeauna îmi doresc să jucăm mai bine, pentru asta muncim, dar nu mereu reuşim să facem ce ne dorim. Ivan se simte bine, l-am scos la Ploieşti pentru că era obosit, a avut ceva probleme. Nu pot să cred că sunt jucători care dau amănunte din vestiar, din casă, nu iau în calcul să se întâmple aşa ceva” a declarat Eugen Neagoe.
Universitatea va evolua, vineri împotriva fostului antrenor al echipei din startul acestui campionat, ceea ce nu poate fi comod, acesta cunoscând foarte bine marea majoritate a lotului și metehnele „vedetelor” din teren.