Un autoturism s-a ciocnit, în această dimineață, de un utilaj de deszăpezire în localitatea doljeană Malu Mare. În urma impactului, o femeie, pasageră în autoturism a decedat pe loc și alte două persoane au fost transportate la UPU Dolj.
Șoferul autoturismului, un bărbat, de 50 de ani, care se deplasa către Craiova, în localitatea Malu Mare, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens și a intrat in coliziune cu un utilaj de deszăpezire, condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Bucovăț.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.