Dacă ar fi să sintetizăm într-o singură frază, ar fi mai puțini, mai bătrâni și mai neșcoliți. Dar, să le luăm pe rând.
„Rezultatele provizorii ale Recensământului 2021 arată o populație rezidentă a județului DOLJ de 599.442 persoane, în scădere cu 61102 persoane față de recensământul precedent (octombrie 2011). Majoritatea populației rezidente este de sex feminin (309840 persoane, reprezentând 51,7%) și trăiește în mediul urban (300950 persoane, reprezentând 50,2 %).
Din punctul de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul DOLJ se situează pe locul 9 în ierarhia judeţelor”, se precizează într-un document al Direcției de Statistică Dolj.
Dacă este să ne uităm la vârsta medie, locuitorii Doljului sunt cu aproape 2 ani mai bătrâni față de 2011. De asemenea, doljenii sunt cu 0,8 ani mai bătrâni și decât media pe țată.
„În cadrul Regiunii SUD-VEST OLTENIA din care face parte și județul nostru, vârsta medie este de 43,7 ani, județul nostru poziționându-se pe locul întâi”, mai precizează sursa citată.
Indicele de îmbătrânire demografică (numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste care revine la 100 de persoane tinere, sub 15 ani) în județul DOLJ este de 133,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, mai mare decât media națională de 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere cu 12,3.
S-au declarat români 494409 persoane (94,0%). Populația de etnie romă a reprezentat 5,7% (29918 persoane). Urmează macedonenii cu 723 persoane (0,1%). Celelalte etnii însumează 800 de persoane (0,2%).
97,7% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă (Biserica Ortodoxă Română). Ponderi mai mari au religia penticostală (Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică) reprezentând 0,6% și religia Adventistă de Ziua a Șaptea (0,3%).
Structura după nivelul de instruire absolvit
Din totalul populației rezidente a județului DOLJ, 43,4% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici), 40,5% nivel scăzut (preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,1% nivel superior.
Din punctul de vedere al ponderii populaţiei rezidente cu nivel superior de educație, judeţul DOLJ se situează pe locul 10 în ierarhia judeţelor.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !