Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Mehedinţi și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 4 percheziţii în Timiș, la locuințele unor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de aproape 24.000.000 de lei, prin delapidare și abuz în serviciu. 4 mandate de aducere au fost puse în aplicare.
Astăzi, 13 mai a.c., polițiștii B.C.C.O Craiova – Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi au pus în executare 4 mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de implicare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni economice cu consecințe deosebit de grave. Persoanele vizate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T Mehedinți, pentru audieri.
De asemenea, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi și procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Mehedinți au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în județul Timiș, pentru documentarea activității infracționale în cauză.
În fapt, membrii grupării infracționale sunt bănuiţi că, în perioada 2009 – 2012, prin abuz în serviciu și delapidare, ar fi prejudiciat o instituție din Drobeta Turnu Severin, cu aproximativ 23.560.000 de lei. Suma reprezintă garanţia de bună execuţie a lucrărilor prevăzute într-un contract încheiat în numele instituției și urma să fie restituită după recepționarea lucrărilor.
Din cercetări a reieșit că persoanele în cauză ar fi restituit banii societății comerciale angajate fără ca aceasta să respecte clauzele contractuale, respectiv să finalizeze lucrările.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave și abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.