Marți, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat trei mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă.
În fapt, doi bărbaţi, din judeţul Dolj, sunt bănuiţi că în luna mai 2022 ar fi violat o minoră de 15 ani profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra. Violul ar fi fost filmat de către un al treilea bărbat iar imaginile ar fi fost distribuite, ulterior, către alte persoane.
Cei trei bărbaţi au fost conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Astăzi, cei în cauză au fost prezentaţi Tribunalului Dolj care a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, faţă de doi dintre aceştia şi arest la domiciliu faţă de al treilea bărbat.