Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru reacţionează la apelul preşedintelui PPE, Joseph Daul, pentru demisia preşedintelui PSD,Liviu Dragnea. Conform acestuia, „din motive evidente pentru toată lumea, liderii PNL sunt cu adevărat ultimii din România şi din Europa care ar putea cere demisia cuiva, indiferent de motivaţia acestei cereri.
Liderii PNL s-au umplut de un ridicol fără egal prin seria neîntreruptă de gafe comise de când au preluat conducerea PNL. Pentru a-şi justifica locul în fruntea PNL, cele două persoane l-au determinat, probabil, pe preşedintele PPE Joseph Daul să emită o declaraţie vădit politicianistă.
Le reamintesc celor doi aşa-zişi lideri că nu există niciun un partid european care să fi eşuat atât de lamentabil în propunerile sale privind alegerile locale pentru primăria unei capitale europene.
Le reamintesc de asemenea celor două persoane, că atunci când l-au propus pe domnul Marian Munteanu, în mod sigur nu s-au consultat cu domnul Joseph Daul, chiar dacă probabil domnul Daul va fi fost sunat de câţiva din prietenii domniei sale în legătură cu propunerea halucinantă de la Bucureşti.
Mai mult, doamna Gorghiu, evident marcată de amnezie, uită că în 2012, când Liviu Dragnea conducea împreună cu domnul Eduard Hellvig, campania USL pentru referendum, a strigat în multe locuri din România: «Jos Băsescu!» şi i-a invitat pe români să participe la votul de la referendum.”
„Astfel încât, ar fi mai bine să vă vedeţi de propriul partid şi să nu mai jucaţi rolul lupului moralist, pentru că aveţi aceeaşi credibilitate ca atunci când aţi încercat de patru ori să găsiţi un candidat pentru primăria Bucureştiului. Şi acesta din urmă, după cum se vede treaba, are o solidă recomandare din partea domnului Cristian Sima” a conchis eurodeputatul PSD.