572085cd21533Guvernul a decis acordarea cetățeniei române sportivei (Yuliya), handbalistă la HCM Baia Mare, ceea ce va permite includerea în echipa națională, în vederea participării la  competiții internaționale. Sportiva din Ucraina a solicitat dobândirea cetățeniei române, iar în 7.10.2015 Comisia pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie a realizat raport favorabil, constatându-se astfel îndeplinirea condițiilor legale. În acest context, potrivit legii, Ministerul Tineretului și Sportului a inițiat Hotărârea pentru acordarea cetățeniei române sportivei Dumansca Iulia (Yuliya), adoptată astăzi în ședința de Guvern.

Cetățenia română a fost acordată în temeiul prevederilor Legii cetățeniei române, modificată și completată prin OUG 37 din 2015.

Potrivit modificărilor adoptate anul trecut, cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care au contribuit în mod semnificativ la promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești vor putea dobândi cetățenia română în condiții mai facile, decât cele reglementate în prezent. A fost reglementat, de asemenea, un regim derogatoriu și în ceea ce  privește obținerea cetățeniei române de către persoanele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, prin reprezentarea țării noastre în loturile naționale, și care își exprimă atașamentul față de România și față de sistemul de valori românesc.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !