Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary) s-a născut la 21 aprilie 1926, în Mayfair, Londra, fiind primul copil al ducelui și ducesei de York (mai târziu regele George al VI-lea și regina Elisabeta). Tatăl ei a urcat pe tron la abdicarea fratelui său, regele Eduard al VIII-lea, în 1936, moment din care ea a devenit moștenitoarea prezumtivă. Elizabeth a avut parte de o educație privată, acasă, și a început să își asume sarcini publice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947 s-a căsătorit cu Philip, Duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și Danemarcei, cu care are patru copii: Charles, Prinț de Wales, Anne, Prințesă Regală, Andrew, duce de York și Edward, Conte de Wessex. A fost căsătorită cu Prințul Philip timp de 73 de ani, până la moartea acestuia, la 9 aprilie 2021.
Elizabeth l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Prințul Philip al Greciei și Danemarcei, în 1934 și 1937. Erau veri îndepărtați prin regina Victoria și regele Christian al IX-lea al Danemarcei. După o altă întâlnire la Royal Naval College din Dartmouth în iulie 1939, Elizabeth — deși avea doar 13 ani — a spus că s-a îndrăgostit de Philip și au început să facă schimb de scrisori. Avea 21 de ani când logodna lor a fost anunțată oficial la 9 iulie 1947.
Logodna nu a fost lipsită de controverse; Philip nu avea nici o poziție financiară, era născut în străinătate (deși era un supus britanic care a slujit în Marina Regală de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial) și avea surori care se căsătoriseră cu nobili germani cu legături naziste.
Înainte de căsătorie, Philip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit oficial de la ortodoxia greacă la anglicanism și a adoptat stilul Lieutenant Philip Mountbatten, luând numele familiei britanice a mamei sale. Chiar înainte de nuntă, a fost numit Duce de Edinburgh și i s-a acordat stilul Alteța Sa Regală. Elizabeth și Philip s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947 la Westminster Abbey.
Elizabeth a născut primul ei copil, prințul Charles, la 14 noiembrie 1948. Cu o lună mai devreme, regina a emis patente regale care permitea copiilor ei să folosească stilul și titlul unui prinț sau prințesă regală, la care altfel nu ar fi fost îndreptățiți, tatăl lor nefiind prinț regal. Un al doilea copil, prințesa Anne, s-a născut în 1950.
Elisabeta a II-a a fost a fost regina a cincisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth. Acestea sunt: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.
Din păcate, Regina a trecut, joi, în lumea celor dreptți, la Castelul Balmoral.