Oltenii comemorează, joi, 26 ani de la dispariția unuia dintre cei mai titrați jucători ai Științei, Ion Oblemenco.

Născut în localitatea Olteană Corabia, în 1945, „Tunarul din Bănie” și-a legat cea cai mare parte a carierei de Universitatea, pentru care a înscris 167 goluri. La rândul lor, fanii l-au răsplătit cu aplauze. Oblemenco a fost printre puținii sportivi care a avut statuie încă din timpul vieții. În anul 1976, sculptorul a realizat opera de artă care străjuiește Arena din Bănie până în zilele noastre.

A jucat 285 de jocuri în divizia A și a înscris în total 170 de goluri

Palmaresul ca antrenor al Științei: 85 partide, 49 victorii, 13 egaluri, 23 de înfrângeri.

A câștigat de 4 ori titlul de golgheter al României: 1966/67, 1969/70, 1971/72, 1972/73

Cetățean de onoare – post mortem – al municipiului Craiova.

Joi, o delegație a Clubului Universitatea Craiova, alături de fostele glorii Costică Donose, Ion Velea, Dumitru Barbu și Marcel Popescu au depus o coroană la statuia acestuia din fața stadionului ce cu mândrie îi poartă numele.

Nelu a fost determinant, pentru că a adunat în jurul lui mari caractere. Mulţi dintre ei, ulterior, au fost şi la echipa naţională, fiind jucători de mare valoare, iar nobleţea sufletească, puritatea şi sinceritatea au făcut să vină primul titlu la Craiova, a precizat Marcel Popescu, managerul Clubului Universitatea.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !