Timp de trei zile, patrimoniul construit al Băilor Govora devine și anul acesta principala atracție a stațiunii, fiind pus în valoare prin tururi ghidate, proiecții de film, video mapping și alte activități  deschise comunității locale și turiștilor.
Băile Govora este o stațiune balneară cu o identitate arhitecturală distinctivă care păstrează, alături de Parcul Balnear, poveștile orașului. Cu toate acestea, numeroasele clădiri istorice sunt, de multe ori, nefolosite sau într-o stare avansată de degradare, ceea ce afectează imaginea localității și felul în care comunitatea se raportează la moștenirea sa culturală.
În continuarea efortului de a apropia patrimoniul de comunitatea locală și vizitatori, precum și de a declanșa inițiative de intervenție și restaurare, Studiogovora organizează, între 1 și 4 septembrie, a treia ediție a Zilelor Arhitecturii Balneare. Activitățile de anul acesta reunesc arta, patrimoniul și comunitatea, încurajând publicul să descopere întregul oraș:

  • Readucem serile la Cinematograf cu filmele de festival – Jocuri de putere(2018), Petit Maman (2021) și documentarul România Sălbatică (2021) – oferite de Transilvania Film;
  • Două locuri istorice din oraș vor găzdui expoziții despre patrimoniul arhitectural. În timp ce la Izvorul Ferdinand vor fi expuse proiecte de restaurare realizate de studenții Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București pentru clădirile emblematice ale zonei balneare – Pavilionul de băi, Uzina Electrică și Hotelul Statului 1, la Cazinou se va putea parcurge expoziția tematică Arhitectura Balneară din Govora.
  • Vineri seara vom avea visual party cu Atmann la Uzina Electrică, sâmbătă urmând un recital de jazz la Amfiteatrul din parc cu Ana Maria Galea (voce) și Daniel Csikos (pian).
  • Vineri, sâmbătă și duminică vor avea loc tururi ghidate despre istoria și patrimoniul balnear.

Zilele Arhitecturii Balneare la Govora speră să atragă noi entuziaști ai patrimoniului și nu numai, oferind numeroase oportunități de petrecere a timpului liber și totodată de explorare a unor noi fațete culturale locale. Programul complet al evenimentului poate fi accesat la adresa https://govora.studio/.
Evenimentul este organizat de Studiogovora. Sponsori: Hotel Palace, Stil Diamonds și Casa Adam. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Primăria Orașului Băile Govora și SC Băile Govora SA și este realizat cu sprijinul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Fundației Comunitare Valcea, Epson, Amural și Asociația VIRA.
Băile Govora
Acum un secol, Govora era promovată ca locul cu cel mai bun aer din Europa. Odată cu descoperirea aici a apelor benefice sănătății, stațiunea s-a dezvoltat în timp record – în doar 30 de ani – cu aportul a numeroși arhitecți celebri în epocă. Gândită după modelul stațiunilor balneare din Occident și cu un concept urbanistic special – cel al orașului grădină – Băile Govora a devenit în primele decenii ale secolului XX o destinație recunoscută.
Însă așa cum Băile Govora a fost construită dintr-un avânt acum 100 de ani, stoparea turismului de masă din ultimii 10 ani a declanșat procesul invers – declinul. În ultimii ani, mulți locuitori orașului au plecat, din lipsa locurilor de muncă, iar majoritatea clădirilor au devenit nefuncționale. Azi, activitatea economică s-a restrâns în jurul a doar patru hoteluri și câteva afaceri mici. Băile Govora este un oraș oprit în timp ce trebuie să își pregătească viitorul, iar bogatul său patrimoniu cultural poate fi baza pentru consolidarea unei noi identități.
Studiogovora
Studiogovora este un colectiv de specialiști dedicați promovării și reabilitării patrimoniului Băilor Govora, format din arhitecții Ștefania Hîrleață și Radu Tîrcă, coautori ai Pavilionului României la Bienala de la Veneția din 2021 în cadrul „Poster”, și Irina Leca, istoric de artă cu specializare în managementul și interpretarea patrimoniului, activă în zona revitalizării clădirilor istorice abandonate.
Studiogovora oferă asistență profesională pentru reabilitarea clădirilor din comunitate, primul pas fiind realizarea, alături de Primăria Orașului Băile Govora, a intervenției de urgență pentru Vila Ivanovici, finanțată de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice în 2020. De asemenea, colectivul organizează anual Zilele Arhitecturii Balneare la Govora, eveniment inițiat în 2020 și dedicat revitalizării patrimoniului local prin artă și implicare civică.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !