Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din Romania (FABC), are în evidențele ei, prin asociațiile membre, Asociatia Bolnavilor de Cancer Brașov, Asociatia PAVEL București și Asociația IPCC Tg. Mureș, peste 285 copii cu cancer si leucemie, și 12 copii refugiați din Ucraina.
În acest an, după 4 ani de pauza justificată, vor distribui peste 297 de ghiozdane echipate, după următorul program:
– Brașov – 19.08.2022 și până încep cursurile școlare, ABC la sediul din B-dul 15 Noiembrie nr.43, sc. B, ap.6, Brașov
– București – începând cu 01.09.2022, la Centrul PAVEL din incinta IOB, – 169 copii
– Tg. Mureș – Începând cu 16.08.2022 și până încep cursurile școlare, la sediul Asociației „Împreună pentru copii cu cancer”- IPCC, str. Ionel Giurchi, Nr. 35, și spitalul de pediatrie Tg. Mureș – 49 copii
În acest an, Asociatia Bolnavilor de Cancer-ABC-din Brașov, a elaborat si implementat acest proiect cu sprijinul FABC.
297 de copii vor frecventa diverse forme de învățământ în anul școlar 2022-2023.
Datorită faptului că în nici unul din spitalele / secțiile de oncologie / hematologie din județele țării nu există posibilitatea de tratare a acestor copii, este nevoie de deplasarea periodică la unul din centrele din țară unde pot fi tratați (Tg. Mureș, București, Cluj, Iași, etc.). Copii care au vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, sunt înscriși şi frecventează una din formele de învățământ, curs de zi. Majoritatea părinților acestor copii au fost nevoiți să renunțe la locul de muncă pentru a-i însoți şi a-i supraveghea în unitățile spitalicești, unde pot beneficia de tratament, cât şi în perioada post-tratament, devenind îngrijitori permanenți.
Greu încercați în perioada pandemiei, acești copii au găsit resursele necesare promovării anilor școlari, aferenți pandemiei, fiind un exemplu pentru ceilalți copii dar și pentru adulții care se confruntă cu aceleași probleme de sănătate!
În legislația românească nu există nici un fel de prevederi care să susțină aceste familii şi nici pentru a compensa în vreun fel faptul că unul din părinți a fost nevoit să renunțe la locul de muncă, diminuându-se considerabil venitul familiei. În contextul anului 2022, mulți dintre părinții acestor copii, sunt fără loc de muncă.
La început de an școlar toate aceste familii trebuie să facă un efort financiar considerabil pentru a le procura copiilor cele necesare noului an de învățământ.
Unii dintre copii, au fost nevoiți să întrerupă frecventarea cursurilor până la încheierea tratamentului periodic, care a dus la înregistrarea unui număr mare de absențe şi amânarea anului școlar, (acolo unde nu exista „Școala de spital” de exemplu IOB București și Institutul Fundeni prin Asociatia PAVEL), din motive de sănătate. După trecerea acestei perioade, când copii sunt apți pentru reluarea/frecventarea cursurilor, există şi cazuri în care părinții, din motive financiare (ex. cheltuielilor suplimentare cu deplasările în centrele de tratament, acumulării de datorii) determină abandonul școlar pentru o perioadă foarte lungă sau definitiv.
FABC şi-a propus, prin asociațiile membre amintite, să sprijine copiii pacienți de oncologie/hematologie şi familiile acestora oferindu-le rechizitele (preșcolari, elevi clasele I –XII) necesare pentru un nou an școlar, 2022-2023, dar și părinții acestora prin consiliere psihologică, consiliere nutrițională, informații medicale și navigarea acestora prin sistemul medical din România.