Ambasada SUA la București, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României – Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenția Națională de Presă Agerpres și în colaborare cu Universitatea din Craiova sunt organizatorii celei mai noi expoziții fotografice itinerante „Noi, Poporul/We the People”. Evenimentul marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România.
„Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic” este un eseu fotografic, tematic, care explorează relațiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român și cel american. Această colecție de interacțiuni între cele două națiuni ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite și România este accesibil tuturor. Este o expoziție care surprinde pe larg interacțiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în anul 1997. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziție creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut și din prezent, și oferă posibilitatea de a experimenta prietenia și colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod.
Expoziția se axează pe tema „Noi, Poporul”/ “We the People” care este faimosul preambul al Constituției Statelor Unite și întruchiparea legăturilor umane care formează punți de înțelegere și cooperare între popoare. Diplomația și prietenia bilaterală de succes se bazează pe aceste legături și pe valorile comune pe care le înglobează. Cunoscutul jurnalist, corespondent și ulterior diplomat american Edward R. Murrow spunea, despre rolul esențial al legăturilor dintre oameni: „Elementul cu adevărat esențial în schimburile internaționale îl reprezintă această ultimă distanță de un metru, rămasă între interlocutori, care poate fi depășită prin contact personal, atunci când o persoană îi vorbește celeilalte”.
Agenția Națională de Presă Agerpres a contribuit cu un număr de 20 de fotografii din fluxul de fotografie și din Arhiva Fotografică Agerpres. De asemenea, Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a contribuit cu un numar de 13 fotografii.
„Parteneriatul nostru înseamnă eforturi puse în slujba stabilității internaționale și a combaterii terorismului, iar Craiova este casa «Scorpionilor Roșii», a căror participare în teatrul de operații din Afganistan, acum două decenii, a marcat pentru noi o premieră istorică, fiind prima misiune de luptă în afara teritoriului țării după cel de-al Doilea Război Mondial și având, totodată, un rol semnificativ în câștigarea susținerii Statelor Unite pentru accederea României în NATO.
Astăzi, militarii craioveni și camarazii lor din statele aliate colaborează în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, demonstrând fermitatea cu care urmărim îndeplinirea angajamentelor pe care ni le-am asumat pentru asigurarea securității comune, sub stindardul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
„Alegerea orașului nostru ca prim loc al vernisării reprezintă pentru noi o recunoaștere a bunelor relații create încă din momentul în care firma Ford s-a așezat aici, iar soldații americani au sosit pentru prima dată la baza de la Deveselu, de care Craiova este cel apropiat mare oraș.
Expoziția fotografică are valoare istorică și este o mărturie a relațiilor diplomatice, de securitate, economice, culturale, un bilanț al celor 25 ani de Parteneriat Strategic încheiat în anul 1997 între România și Statele Unite ale Americii.
Ne mândrim cu faptul că alegerea Craiovei pentru vernisarea expoziției este o alegere motivată și de lunga și frumoasa colaborare dintre Ambasada Statelor Unite la București și secția American Corner a Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman, a declarat, la rândul său, Lia Olguța Vasilescu.
Expoziția „Noi, Poporul/We the People“, aflată în Piața Mihai Viteazul din Craiova, rămâne în oraș până în data de 19 septembrie., următoarele destinații din itinerar fiind Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Constanța și București.
Timișoara – 23 septembrie, 2022 – 24 octombrie, 2022
Cluj-Napoca – 28 octombrie, 2022 – 5 decembrie, 2022
Sibiu – 9 decembrie, 2022 – 9 ianuarie, 2023
Iași – 13 ianuarie, 2023 – 13 februarie, 2023
Constanța – 17 februarie, 2023 – 20 martie, 2023
București – 24 martie, 2023 – 24 aprilie, 2023