Înscrieri se fac în perioada 16 – 22 august!
Festivalul Puppets Occupy Street, ediția a IX-a – Carnivale Edition 2022, organizat de Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova, finanțat de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal, se desfășoară în perioada 25 august – 01 septembrie. Această ediție de festival are în componența sa 33 de titluri de ateliere pentru diverse categorii de vârstă, desfășurate în peste 150 întâlniri active și creative în intervalul 26 – 31 august 2022.
Înscrieri se fac exclusiv pe adresa de e-mail a festivalului, atelierepos@gmail.com, în perioada 16 – 22 august, în limita locurilor disponibile. Participarea la ateliere este gratuită. Pentru înscriere sunt necesare: numele și vârsta participantului, denumirea atelierului pentru care optează, intervalul orar, ziua în care își dorește să participe (doar pentru atelierele la care nu este obligatorie înscrierea pe toată durata acestora).
- Atenție! La atelierele marcate cu * este obligatorie participarea la toate orele de curs.
La atelierele de creație au prioritate persoanele care se înscriu pe e-mail. Locurile rămase libere sau eliberate prin neprezentare vor putea fi ocupate la fața locului. Pentru ca activitățile practice să se desfășoare în condiții de siguranță sanitară este necesar ca fiecare copil să aibă asupra sa un penar cu creioane, creioane colorate / carioci, lipici, foarfecă, gumă de șters, ascuțitoare.
Atelierele se derulează cu sprijinul Muzeului Olteniei, Bibliotecii Aman, Muzeului de Artă, AdiEco Dolj, Cornul Abundenței și Magic Hobby.
Atelierele sunt următoarele:
Teatrul Colibri – esplanadă, orele 11:00 – 13:00
– *Atelier de povești cu povești, în perioada 26 – 31 august, între orele 11:00 – 13:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare este 4 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În cadrul atelierului, coordonat de Ina Chira, de la Cluj-Napoca, se vor citi și reinterpreta povești, se vor crea altele noi, cei mici vor desena partea care le-a plăcut, cei mari vor rescrie povestea sau o vor continua. Copiii care nu vor lipsi la nicio întâlnire vor avea oportunitatea să conceapă o poveste, să o interpreteze în fața camerei video, urmând ca filmarea să fie publicată pe youtube. Prezența este obligatorie pe tot parcursul atelierului.
– Making Karagöz shadow figures, atelier coordonat de Theater 916 din Germania, se va desfășura în zilele de 26, 27, 28, 29 august, între orele 11:00 – 13:00, la Teatrul Colibri. Sunt disponibile 20 locuri / zi, iar vârsta de participare este 7 – 12 ani. Copiii vor colora figuri pentru teatrul de umbre, le vor decupa, apoi le vor fixa pe un băț din lemn pentru a le anima pe micuța scenă a umbrelor care spun povești.
– Marioneta jucăușă, între orele 11:00 – 13:00, în perioada 26 – 31 august, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare 8 ani, fiind disponibile 7 locuri / zi. Este un atelier de construcție păpuși și marionete simple, din diverse materiale pe care participanții le vor avea la îndemână. În această aventură creativă îl vor avea alături pe actorul Ion Iurcu, de la Cluj-Napoca.
Teatrul Colibri – esplanadă, orele 14:00 – 16:00
– Fotografia copiilor, în perioada 26 – 31 august, între orele 14:00 – 16:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare 10 – 14 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În cadrul atelierului, coordonat tot de Ina Chira, vom descoperi arta fotografică și tehnica de fotografiere cu aparatură analog și digitală, învățând să ne folosim propriile telefoane. De asemenea, copiii vor învăța să fotografieze folosind lumini de studio, surse proprii de lumină, dar si lumina ambientală.
– *Cu inima la carnaval, atelier coordonat de scenografa Alina Herescu, ce se va desfășura în perioada 26 – 31 august, între orele 14:00 – 16:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare 10 ani, fiind disponibile 10 locuri/zi. Atelierul urmărește crearea de măști-instalație supradimensionate, din materiale neconvenționale, forme de expresie exterioară a ceea ce inima noastră ne dictează. Este un exercițiu de ascultat și exprimat inima, mai mult decât pe alții. Un atelier despre eliberare și fericire, prin creativitate, ce se va finaliza cu o paradă de modă. Prezența este obligatorie pe tot parcursul atelierului.
– *From material to figure, coordonat de CIE Andrei Olivari (Barca dei Matti) Italia, ce se va desfășura în zilele de 28, 29, 30, 31 august, între orele 14:00 – 16:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare 14 ani, fiind disponibile 12 locuri / zi. Atelier de construcție a corpului păpușii după tehnica Natachei Belova, în cadrul căruia participanții vor realiza o marionetă hibridă de mărime umană, folosind lutul și termoplastul, De asemenea, vor învăța noțiuni de manipulare a acestui tip de marionetă. Prezența este obligatorie pe tot parcursul atelierului.
– Atelier de robotică și programare, coord. Logiscool Craiova, în zilele de 29, 30, 31 august, între orele 11:00 – 13:00, la Teatrul Colibri. Vârsta de participare 6 – 14 ani, fiind disponibile 10 locuri. Atelierul este o călătorie prin universul facinant al informaticii pentru copii, în cadrul căruia ei se transformă din consumatori de tehnologie în creatori de tehnologie.
– *Carnavalul vârstei noastre, atelier coordonat de Oana Leahu, decanul Facultății de Arte în Limba Română din cadrul Universității de Arte din Târgu Mureş, în perioada 26 – 31 august, între orele 14:00 – 16:00, la Teatrul Colibri. Este un atelier bazat pe improvizație, descoperire și adaptare personală, o provocare ludică de a transpune în limbaj carnavalesc propriile povești, bucurii, frici, traume, povești personale spuse, adaptate și transmise sub acoperirea măștilor. Atelierul este destinat profesioniștilor din teatru. Prezența este obligatorie pe tot parcursul atelierului.
Casa Băniei, între orele 11:00 – 13:00
– Atelier interactiv cu tobe africane, coordonat de Interstellar Events din Ploiești, între orele 11:00 – 13:00, la Casa Băniei în zilele de 26 și 27 august. Vârsta minimă de participare este 5 ani, fiind disponibile 40 de locuri/zi. Un atelier cu percuții africane – Djembe – pentru toți copiii, cu instrumente mici de percuție și setul mare de baterie, precum și cu o mare bucurie de a crea ritmuri. La finalul atelierului, fiecare copil va interpreta un solo la tobe.
– My first puppet, între orele 11:00 – 13:00, la Casa Băniei, în perioada 26 – 29 august. Vârsta minimă de participare 3 ani, fiind disponibile 10 locuri. În cadrul atelierului copiii vor învăța, alături de Compania Uçaneller Kuklaevi din Turcia, să construiască păpuși folosindu-se de diverse elemente din lemn, pe care apoi le vor picta și le vor lua acasă ca noi prieteni.
– Educație prin Creație: Mister Burețel în haine de carnaval – păpușa bi-ba-bo, între orele 11:00 – 13:00, la Casa Băniei, în zilele de 28, 29, 30 și 31 august. Vârsta de participare 3 – 13 ani, fiind disponibile 20 locuri / zi, împărțite în două serii a câte 10 participanți. Coordonatoarea atelierului, Compania Hodoronktronk’s World din București, reinventează păpușa clasică bi-ba-bo într-o cheie comică și pornește alături de copii și de Mister Burețel într-o incursiune în lumea magică a teatrului de animație.
Casa Băniei, între orele 14:00 – 16:00
– *Lambe Lambe Theater – The greatness of the miniature, între orele 14:00 – 16:00, la Casa Băniei, în perioada 26 – 31 august. Atelierul se adresează adolescenților și adulților, vârsta minimă de participare 16 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Este coordonat de Omayra Martínez Garzón din Argentina și are ca scop construirea unui model de spectacol de teatru Lambe-Lambe, pornind de la scenariu, regie, scenografie, muzică și continuând cu animarea păpușilor sau a obiectelor realizate. Spectacolul de teatru Lambe-Lambe se derulează în interiorul unei cutii de mici dimensiuni și durează în general între două și cinci minute. Prezența este obligatorie pe tot parcursul atelierului.
Casa Băniei, între orele 14:00 – 17:00
– *Calaveritas, între orele 14:00 – 17:00, la Casa Băniei, în zilele 28, 29, 30 și 31 august. Vârsta minimă de participare 16 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Pornind de la tradiționala sărbătoare mexicană Dia de Muertos (Ziua morților), Fernando Gurrola, de la Mil Rostros Teatro din Mexic, coordonatorul atelierului, ne învață cum să construim o păpușă hibridă de dimensiune umană, „Calaverita“. Un craniu zâmbitor și un schelet ce reprezintă sufletul celor dragi după moarte. La sfârșitul atelierului va fi prezentat un spectacol cu păpușile tuturor participanților. Prezența este obligatorie pe tot parcursul atelierului.
Muzeul de Artă, orele 11:00 – 13:00
– Atelier de Reciclare Creativă Re-Creație, coordonat de Asociația Animaart din Cluj-Napoca, se va desfășura între orele 11:00 – 13:00, în zilele 29, 30, 31 august, la Muzeul de Artă. Vârsta de participare 7 – 10 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. Copiii vor face cunoștință cu Bufnici, vor descifra împreună sensurile animației, vor face din deșeuri obiecte de artă. Păpușile, elementele de scenografie, costumele devin instrumente de Reciclare Creativă și își vor găsi locul în povestea spectacolului „Muzeul ultimului pet“, ce va lua forma unui vernisaj la care vor participa copiii care l-au creat.
– Mărgele Hama, între orele 11:00 – 13:00, la Muzeul de Artă, în perioada 26 – 31 august. Vârsta minimă de participare 5 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul, coordonat de Andreea Ionescu, din cadrul Companiei Anim’Arts din București, le propune copiilor să creeze, cu imaginație și răbdare, obiecte decorative din mărgele Hama.
– Origami modular, între orele 11:00 – 13:00, la Muzeul de Artă, în perioada 26 – 31 august. Vârsta minimă de participare 6 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul, susținut tot de Andreea Ionescu, ne provoacă să transformăm imposibilul în posibil inspirați de arta japoneză origami și să construim din hârtie diverse figurine, personaje de poveste sau elemente de decor.
– Magnetico, atelier coordonat de Compania Tropotici din Nedelea – Prahova, în zilele de 27, 28 și 29 august, între orele 11:00 – 13:00, la Muzeul de Artă, vârsta minimă de participare 6 ani, fiind disponibile 8 locuri / zi. Atelierul prezintă minunile electricității și electromagnetismului și constă în demonstrarea generatorului Van de Graaff cu câteva experimente, crearea unui motor electric simplu de demonstrație folosind baterii și realizarea unui mic electromagnet simplu.
– Atelier de robotică și programare, coord. Logiscool Craiova, în zilele de 26, 27, 28 august, între orele 11:00 – 13:00, la Muzeul de Artă. Vârsta de participare 6 – 14 ani, fiind disponibile 10 locuri. Atelierul este o călătorie prin urniversul facinant al informaticii pentru copii, în cadrul căruia ei se transformă din consumatori de tehnologie în creatori de tehnologie.
Biblioteca Aman, între orele 11:00 – 13:00
– Atelier de benzi desenate, între orele 11:00 – 13:00, la Biblioteca Aman, în perioada 26 – 31 august. Vârsta de participare este 7 – 18 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul este coordonat de creatorii volumelor Comics Didactic, Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu, care ne provoacă să scriem și să desenăm povestea dorită, reamintindu-ne că în benzile desenate personajele se mișcă, gândesc și vorbesc.
– Sand Art Stories, la Biblioteca Aman, în perioada 26 – 31 august, între orele 20:00 – 22:00. Vârsta de participare 10 – 50 de ani, fiind disponibile 20 de locuri/zi. Coordonatoarea atelierului, scenografa Mariana Pachis, de la București, ne propune să descifrăm scrierea creativă cu ajutorul desenelor în nisip. Participanții vor face povești colective, pe care le vor desena într-un decupaj de film.
– Paper Puppetry Masterclass, între orele 11:00 – 13:00, la Biblioteca Aman, în zilele 29, 30 și 31 august. Vârsta de participare 8 – 12 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul, coordonat de Dafa Puppet Theatre din Cehia, își propune să creeze un spațiu distractiv și educativ, prin jocuri de teatru, mișcare, voce, realizarea de păpuși din ziare și reviste. Participanții își vor crea propriile scene de teatru de păpuși pentru a se exprima și a-și împărtăși ideile creative.
– Laboratorul de creare a unei măști, coordonat de Sebastian Pop și Sașa Pânzaru din Târgu-Mureș, în zilele de 26, 27 și 28 august, în Biblioteca Aman, între orele 11:00 – 13:00. Vârsta minimă de participare 5 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul are ca scop dezvoltarea personală prin joacă și jocuri inspirate din cartea lui Viola Spolin, Theater Games for the Lone Actor.
Parcul Nicolae Romanescu, poienița din spatele Teatrului de vară, între orele 11:00 – 13:00
– Handstands and inverted balance, atelier coordonat de Tomás Taboada din Spania, se va desfășura în perioada 27 – 30 august, în Parcul Romanescu, între orele 11:00 – 13:00, fiind disponibile 8 locuri / zi. La acest atelier se pot înscrie persoanele care au minim 13 ani și sunt dornice să învețe tehnica statului în mâini și a echilibrului inversat, figuri de contorsionism.
– String Marionettes with newspaper and scotch, atelier în cadrul căruia devenim creatori de marionete folosindu-ne de ziare și bandă scotch, sfoară și o cruce micuță de lemn. Atelierul se va desfășura în Parcul Romanescu, în zilele 26, 27, 28 și 29 august, între orele 11:00 – 13:00. Vârsta minimă de participare este 5 ani, fiind disponibile 20 locuri / zi. Atelierul este coordonat de Thomas Herfort, din Germania.
– Micul marionetist, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Romanescu, în perioada 26 – 31 august. Vârsta de participare minim 4 ani, fiind disponibile 12 locuri / zi. Compania Tărâmul poveștilor – Dollo din Arad mediază și anul acesta (re)întâlniri emoționante ale copiilor cu marionetele. Utilizând ca principale ingrediente jocul și fantezia, atelierul își propune să îi introducă pe participanți în tainele mânuirii marionetelor de diverse tipuri și a exprimării creative prin intermediul acestora.
– Instrumente muzicale, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Romanescu, în perioada 28 – 31 august. Vârsta minimă de participare 6 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. Violonista Valentina Coțofană revine și anul acesta cu miracolul muzicii în festivalul poveștilor cu păpuși, într-un atelier în care copiii își vor crea propriile instrumente muzicale, cu ajutorul cărora vor descoperi elementele primordiale pentru a putea cânta: ritmul și sunetul.
– Karagoz Shadow Puppet Workshop, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Romanescu, în perioada 28 – 31 august. Vârsta minimă de participare este 5 ani, fiind disponibile 25 locuri / zi. Atelierul, coordonat de Cemal Fatih Polat din Turcia, le dezvăluie participanților povestea păpușii Karagöz și îi învață nu doar să o construiască ci și să o anime pe scenă în stil clasic și tradițional.
– Păpuși cu sclipici, atelier coordonat de Compania Star Show din Galați, în zilele de 26, 27 și 28 august, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu, pentru copiii cu vârste între 5 și 12 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Copiii vor confecționa păpuși din diverse materiale, iar în funcție de abilitățile lor vor fi păpuși cu sfori și tije sau doar siluete animate, ca pescăruși cu aripi mobile, tehnica animației cu zoetrope sau mini păpuși cu articulații mobile.
– Prichinduţa Mică, atelier coordonat tot de Compania Star Show din Galați, în zilele de 26, 27 și 28 august, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu, pentru copiii de minim 3 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Copiii își vor putea realiza propriile jucării, obiecte lucrate manual și vor fi implicați în activități creative ludice și distractive, într-un cadru interactiv, propice jocului. Acest atelier încurajează creativitatea și dezvoltarea abilităților practice.
– Atelier de împachetat haine, coordonat de Asociația Magic Puppet din Cluj-Napoca, ce se va desfășura în zilele de 28, 29 și 30 august, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu. Vârsta de participare 6 – 14 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. Inspirat de dorința părinților de a avea copii jucăuși, dar și harnici, coordonatorii atelierului vin cu soluții practice care să facă plăcută și amuzantă curățenia într-o cameră dezordonată în care copilul nu găsește niciodată lucrurile de care are nevoie.
– Atelier de experimente științifice, coordonat tot de Asociația Magic Puppet, în zilele de 28, 29 și 30 august, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu. Vârsta minimă de participare 4 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. La acest atelier copiii vor învăța să scrie cu cerneală invizibilă, cum să bage un ac într-un balon fără să-l spargă, cum să care apa cu o sfoară și multe altele. Vor combina soluții fermecate, de prin cămară adunate, și vor înțelege câteva dintre legile fizicii.
– Atelier de creație lilieci, coordonat de Asociația Magic Puppet, în zilele de 26 și 27 august, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu. Vârsta minimă de participare 6 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. Atelierul stimulează imaginația și creativitatea copiilor, îi ajută să pună în valoare materiale aparent obișnuite și să își construiască singuri un univers dinamic și amuzant.
– Joc și joacă!, coordonat de Denis Demian, student la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, se va desfășura în zilele de 26, 27, 28 și 29 august, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu. Vârsta de participare 5 – 10 ani, fiind disponibile 20 locuri / zi. În cadrul atelierului copiii își vor putea însuși, prin jocuri ce au ca țintă dezinhibarea și libera exprimare, cunoștințe minime despre arta teatrală și comunicarea prin teatru.
– Play and Grow, coordonat de Cristian Alexandru Stoicescu și Daniel Suciu, studenți ai Universității de Arte din Târgu Mureș, în zilele de 26, 27, 28 și 29 august, în Parcul Romanescu. Vârsta minimă de participare 7 ani, fiind disponibile 12 locuri / zi. În cadrul acestui atelier, participanții vor confecționa măști din materiale obținute prin tehnica papier mâché sau folosind fașa gipsată pe un șablon, o mască neutră din plastic.
Programul poate suferi modificări, pe care le vom face publice în timp real!