„Artizanii acestei victorii sunt jucătorii!”, a declarat Mirel Rădoi, imediat după finalizarea partidei cu Zorya Luhansk și calificarea Universității Craiova în pay-off-ul Conference League. De asemenea, tehnicianul oltenilor a ținut să mulțumească fanilor. „Atmosfera pe care am simțit-o în seara aceasta a fost similară cu ceea ce am simțit la echipa națională în momentul în care se cântă imnul. Pur și simplu, pielea mi se făcea de găină”.
Referitor la adversarii de la Zorya Luhansk, Rădoi a menționat că au fost foarte buni, cu o echipă cu o medie de vârstă mult mai mică decât a noastră dar am reușit să-i dominăm”.
Întrebat cum a reușit să-și motiveze echipa într-un timp atât de scurt, Rădoi a explicat că le-a vorbit despre atitudine și le-a amintit de susținerea necondiționată pe care o au din partea fanilor. „S-a văzut atitudinea jucătorilor, eu le-am spus să aibă curaj. E imposibil ca cineva să joace fără greșeală, le-am spus ca greșelile lor să fie cât mai mici.”
Antrenorul Științei a declarat, de asemenea, că își cunoaște foarte bine adversara următoare, Hapoel Beer Sheva. „E o echipă foarte bună, puțin diferită de ce am întâlnit în această seară. N-o să vedeți multe ocazii ratate din partea lor, au niste jucători de calitate. Ne așteptă un meci foarte complicat”.