Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi sunt luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea acestei resurse, nu numai în România, ci în toată lumea. Nici județul Dolj nu face excepție, mai ales că seceta s-a instalat de o bună perioadă, fiind grav afectată pânza freatică. Este motivul pentru care Compania de Apă Oltenia face apel la toţi utilizatorii, atât din Craiova, cât și din celelalte localități ale județului, să folosească apa numai pentru consum casnic, nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor și a diverselor recipiente folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, deoarece orice consum peste medie va fi resimțit de toți utilizatorii branșați la rețeaua respectivă. Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună!

Pe lângă temperaturile ridicate din ultima perioadă, utilizarea excesivă a apei din reţelele de distribuţie duce la scăderea debitului şi diminuează eforturile de asigurare a serviciilor în condiţii optime. Din motive tehnice, Compania de Apă Oltenia nu poate asigura un debit mai mare decât cel proiectat la data executării reţelelor de apă. În aceste condiții, facem apel la consumatori să utilizeze cu măsură apa din rețeaua publică. Pentru udarea grădinilor sau a spațiilor verzi există posibilitatea forajelor proprii.

În numeroase localități din județul Dolj, Compania de Apă Oltenia a preluat rețele de alimentare cu apă insuficient dimensionate pentru necesarul local și a făcut investiții pentru a suplini aceste lipsuri. Se caută soluții, derulăm în acest moment lucrări în multe zone din județ în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, dar avem nevoie de cooperarea utilizatorilor serviciilor Companiei de Apă Oltenia.

În acest moment, avem program de furnizare a apei potabile în mai multe localități din județ. Este vorba despre Călărași, Dăbuleni, Cârcea, Șimnicu de Sus și Breasta. Nu este nevoie să restricționăm în fiecare zi, mai ales dacă utilizatorii înțeleg și își limitează consumul la nevoile casnice. Ne confruntăm cu probleme atunci când apar avarii sau se epuizează stocurile și trebuie refăcute.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !