Ministerul Educaţiei a publicat pe admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (anul școlar 2022 – 2023).

La nivelul județului Dolj au fost repartizați 3477 de elevi (98.8%) în învățământul liceal de stat din totalul elevilor cu opțiuni completate: 2171 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 1306 candidați la filiera tehnologică.

5 candidați au fost admiși cu media generală 10.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 15-20 iulie 2022 candidații repartizați în prima etapă vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

42 de elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni (1,2%). Aceștia vor intra în a doua etapă de admitere, alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (15-20 iulie), de candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. Repartizarea acestora se face conform unei proceduri stabilite de către Comisia Județeană de Admitere, publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. În perioada 1-3 august 2022 aceștia se înscriu la centrul special de înscriere din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, iar în perioada 4-5 august 2022 se va face repartizarea acestora de către Comisia Județeană de Admitere. Conform Procedurii stabilite de către Comisia Județeană de Admitere lista cu repartizarea candidaților înscriși pentru această etapă de admitere în învățământul liceal de stat va fi afișată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, www.isjdolj.ro.

În zilele de 21,22 și 25 iulie 2022, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 139 locuri.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !