Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinți a scos la concurs 31 de posturi vacante. Pentru opt dintre acestea, cele de conducători auto (autospeciale), perioada de înscriere s-a încheiat, în prezent, fiind disponibile 23 de posturi:  2 de ofițeri, 9 de subofițeri și 12 de soldați profesioniști.

Cele două posturi de ofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire –Compartimentul Control și Activități Preventive și Serviciului Resurse UmaneCompartimentul Prevenirea Riscurilor Profesionale și Protecția Lucrătorilor se vor încadra cu personal din sursă internă prin trecerea în corpul ofițerilor din rândul maiștrilor militari și subofițerilor Ministerului Afacerilor Interne.

Cele 9 posturi de subofițeri scoase la concurs, cu recrutare din sursă externă, sunt următoarele:

  • 5 în cadrul Serviciului Logistic, respectiv:
  • Compartimentului Intendență – 2 locuri:
  • Subofițer administrativ principal;
  • Subofițer tehnic principal.
  • Compartimentul Patrimoniu Imobiliar – 2 locuri:
  • Subofițer administrativ principal;
  • Subofițer tehnic principal.
  • Compartimentul Tehnic – 1 loc – Subofițer tehnic principal.
  • 2 în cadrul Structurii Financiar (Subofițer tehnic principal);
  • 2 în cadrul Compartimentului Secretariat , Documente Clasificate și Arhivă

(Subofițer secretariat principal).

De asemenea, pentru ISU Mehedinți sunt alocate 12 posturi de soldați profesioniști (servanți), care pot fi încadrate cu tineri a căror vârstă să fie cuprinsă între 18 și 25 de ani, absolvenți cel puțin ai învățământului general obligatoriu.

Cererea de înscriere la concurs, însoțită de copia actului de identitate, CV-ul și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare se transmit, exclusiv electronic, în format PDF (documentele atașate nu trebuie să depășească dimensiunea de 10 Mb), până la data de 15 iulie 2022, inclusiv, pe adresele de  e-mail prevăzute în anunțurile de concurs.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidaţii trebuie să trimită documentele solicitate până la data de 29 iulie 2022, inclusiv.

Pentru ocuparea posturilor de soldați profesioniști, perioada de transmitere a dosarelor de recrutare, în volum complet, s-a prelungit până la data de 15 august 2022, inclusiv.

Cei interesați pot obține mai multe informații despre desfăşurarea concursurilor (condiţiile de înscriere, conţinutul dosarului de recrutare, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia) accesând site-ul unității www.isumehedinti.ro – secțiunea Carieră, dar și consultând avizierul de la sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinți,  situat pe strada Portului nr.2 din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !