VictorBostinaru-KobaneEurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis şi copreşedinţilor PNL, Alina-Ştefania Gorghiu şi Vasile Blaga, privind nominalizarea lui Marian Munteanu în alegerile pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Nu este o surpriză faptul că PNL a eşuat din nou în desemnarea unui candidat credibil şi serios la Bucureşti. Dezastrul suferit cu candidatura lui Ludovic Orban arată distanţa dintre discursul dumneavoastră, doamnă Gorghiu şi faptele politice ale reprezentanţilor propuşi de PNL.
În egală măsură, nu e nicio surpriză faptul că dumneavoastră, domnule Vasile Blaga, care susţineţi acum candidatura lui Marian Munteanu, uitaţi şi renegaţi poziţia din 1990, împreună cu Petre Roman, Traian Băsescu şi cu alţi corifei ai FSN.
Pot să accept că memoria scurtă este o manifestare epidemică la marele PNL. Dar, dincolo de aspectele morale şi politice, legăturile clare dintre domnul Marian Munteanu cu domnul Virgil Măgureanu, candidatura la alegerile prezidenţiale în numele partidului său şi presupusul trecut securist, dau profilul moral şi politic al candidatului marelui PNL.
Doamnă Gorghiu, Domnule Vasile Blaga, îşi asumă PNL ataşamentul domnului Marian Munteanu la ideologia extremistă legionară? Aderă PNL la tezele dispreţului faţă de minorităţi pe care domnul Munteanu le-a afişat şi comunicat? Îşi asumă PNL riscul creării acestei platforme pe un curent extremist manifest si vădit anti-european?
Domnule preşedinte, Klaus Iohannis, în calitatea dumneavoastră de preşedinte al CSAT, aveţi informaţii întemeiate să sprijiniţi un asemenea candidat? Puteţi accepta ca în cursa electorală pentru conducerea capitalei României, acelaşi partid care v-a susţinut pentru preşedinţie să propună un astfel de candidat?
Demersul meu nu are nimic de a-face cu încercarea de a discredita candidatul PNL aflat într-o competiţie electorală. Am convingerea că liderii politici au o imensă responsabilitate în ceea ce priveşte deciziile sau gesturile lor de natură de a periclita buna funcţionare a instituţiilor democratice şi mai ales credibilitatea şi reputaţia unei ţări şi a unei naţiuni, într-un context internaţional atât de complicat.”

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !