Compania de Apă Oltenia a recepționat, astăzi, 31.05.2022, un nou lot de utilaje achiziționate în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Este vorba despre șase autoutilitare de cinci locuri, livrate în cadrul Contractului DJ-PR-03 Procurare și furnizare echipamente.

Contractul DJ-PR-03 Procurare și furnizare echipamente a fost adjudecat de S.C. MASCHINENBAU INDUSTRY S.R.L, la o valoare de 5.458.268,00 (fără TVA), iar autoutilitarele ajung la 594.792 lei (fără TVA).

În cadrul acestui contract, la Compania de Apă Oltenia au ajuns deja două autobasculante (11-12 tone) și o platformă de mare tonaj, societatea câștigătoare urmând să mai livreze o autoutilitară de transport persoane (24-30 locuri), cinci autoutilitare de transport deşeuri (maximum 5 m.c.), trei autoutilitare cu platformă și un echipament pentru transport hipoclorit.

Conform contractului, reprezentanții firmei se ocupă de furnizarea acestor utilaje, necesare desfășurării activităților curente ale Companiei de Apă Oltenia, montaj (după caz), punerea în funcțiune, instruirea personalului, asistență tehnică, întreținere și reparații în perioada de garanție.

Durata contractului este de 32 de luni, din care 8 luni furnizare, montaj și punere în funcțiune a echipamentelor și 24 de luni perioada de garanție.

Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori. Acestea sunt împărțite în 22 contracte de execuție lucrări și 5 contracte de furnizare echipamente.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !