Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Craiova, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 20 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, bănuit de furt.
În fapt, la data de 31 decembrie 2021, polițiștii doljeni au fost sesizați de o femeie de 55 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unui magazin alimentar din localitate, persoane necunoscute i-ar fi sustras din geantă telefonul mobil, fiind creat un prejudiciu de 1.000 de lei.
În urma activităților informativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea furtului, respectiv un tânăr de 20 de ani, din municipiul Caracal, jud. Olt.
În urma probatoriului administrat, ieri 11 mai, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul zilei de 12 mai a.c., Judecătoria Craiova a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile.