VictorBostinaru-KobaneEurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat faptul că, în contextul actual, capacitatea Uniunii  Europene de a anticipa şi de a răspunde provocărilor în planul Politicii de Securitate şi de Apărare este pusă în discuţie.

Declaraţia eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit în această săptămână la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri privind direcţiile fundamentele ale politicii externe europene, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Acum, când discutăm, contextul faţă de dezbaterea din 2014 s-a schimbat considerabil. Acest context diferit pune în discuţie capacitatea Uniunii Europene de a anticipa şi de a răspunde. Mă voi referi punctual la câteva elemente din Politica de Securitate şi Apărare.

Cred că în momentul de faţă este necesară o cooperare extinsă în vederea securizării frontierelor externe ale Uniunii Europene şi contribuţia în acest sens a tuturor statelor membre, fără diferenţe între statele membre Schengen şi non-Schengen.

În al doilea rând, cred că în contextul actual al ameninţărilor teroriste crescute este vitală definirea unui cadru instituţional de cooperare în domeniul schimbului de informaţii (intelligence sharing) precum şi a unor mecanisme contra-terorism, bine definite, nu doar ad-hoc şi subiective. Şi în sfârşit, implicarea concretă în soluţionarea conflictelor din zona MENA care trebuie să fie realizată prin implicarea statelor din regiune, prin responsabilitatea regională care poate asigura mai multă stabilitate.” 

„Având în vedere escaladarea şi diversificarea provocărilor de securitate, colaborarea cu NATO nu mai poate fi opţională. Statele vecine, răsăritene şi sudice trec printr-un nou val de violenţe la care nu putem răspunde decât printr-o abordare concertată cu NATO” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !