Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislației din domeniul concurenței de către Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), în calitate de operator autorizat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (în prezent Registrul Național de Publicitate Mobiliară – RNPM) și de către agenții împuterniciți să înregistreze avize de înscriere registrul menționat.
Investigaţia se referă la posibila stabilire de către UNBR și agenții împuterniciți, în cadrul contractelor încheiate, a prețurilor/tarifelor de revânzare pentru serviciile de înregistrare a avizelor de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară.
Potrivit prevederilor Legii Concurenței, sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească prin stabilirea, preţurilor de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.
Contractele încheiate de UNBR cu agenții săi ar fi exceptate de la aceste prevederi ale legii în cazul în care ar reglementa o relație de tip comitent – agent, precum cea reglementată de Orientările Comisiei Europene privind restricțiile verticale.
La ora actuală, însă, elementele deținute de Consiliul Concurenței ridică dubii privind încadrarea contractelor dintre operatorul UNBR și agenții împuterniciți în categoria exceptată a contractelor de agenție, în sensul Orientărilor Comisiei Europene privind restricțiile verticale UE.
În analiza sa, Consiliul Concurenței va tine cont de modificările legislative introduse prin Legea nr. 297/2018 (privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare), potrivit cărora a fost reglementat nivelul minim al tarifelor percepute de operatori pentru furnizarea serviciilor de înscriere în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Reamintim că, în urma unei anchete sectoriale finalizate anul trecut, Autoritatea de Concurență a constatat că anumite condiții de acces pe piața serviciilor de înscriere a avizelor de ipotecă sau alte garanții reale mobiliare în Registrul Național de Publicitate Mobiliară – RNPM sunt excesive, reprezentând reale bariere la intrarea pe piață și, ca urmare, a elaborat o serie de recomandări pentru stimularea concurenței pe această piață.