Peste 80 de voluntari internaționali vor participa sâmbătă la un eveniment organizat de către Asociația Comunităţi pentru Tineret Craiova (ACT) ce se va desfășura în Parcul Romanescu. Acesta face parte din proiectul ESC „ACT Volunteering Center”, proiect început în anul 2022, ce își propune să vină în sprijinul instituţiilor de învăţământ şi al elevilor, cu scopul de a oferi oportunități de implicare în activităţi de voluntariat care promovează coeziunea socială şi solidaritatea.
Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în Parcul Romanescu – Craiova, în aer liber – zona Chioșcul Fanfarei, va avea loc „Youth Volunteer Festival”, începând cu orele 11:00.
În cadrul evenimentului vor participa peste 80 de voluntari internaționali veniți atât din Uniunea Europeană cât și din afara acesteia și anticipăm participarea a peste 150 de tineri din instituțiile de învățământ din Craiova.
Programul de activități va include ateliere de lucru non-formale pentru copii și tineri: provocări sportive, promovarea unui stil de viață sănătos, activități non-formale pentru dezvoltarea lucrului in echipă, concurs de orientare în natură, vânătoare de comori, concurs de talente, dezbateri interculturale, handicraft, reciclare, muzică și dansuri tradiționale din Romania și alte țări, etc.
Prin acest eveniment ne propunem sa creștem nivelului de conștientizare al tinerilor cu privire la activitățile de voluntariat, oportunitățile oferite de programul Erasmus + și Corpul European de Solidaritate, cât și promovarea asociațiilor care activează în domeniul tineretului.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !