univ craiovaConducerea Universităţii din Craiova are deosebita plăcere să vă invite mâine, 8 aprilie 2016, ora 11:00, la sala 420 (lângă Rectorat, sediul central, str. A. I. Cuza, nr. 13), la o conferinţă de presă, în cadrul căreia vor fi semnate protocoale de colaborare cu inspectoratele şcolare din regiunea Sud-Vest Oltenia (Dolj, Vâlcea, Mehedinți și Olt). Conferinţa va fi susţinută de prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universităţii din Craiova şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare din regiune.
Prin intermediul protocoalelor se oferă suport elevilor, în vederea pregătirii la disciplinele din programa de bacalaureat, dar și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, care vor susține examenele de titularizare, definitivat și gradul didatic II, în anul 2016.
Proiectele incluse în cadrul protocoalelor, semnate de Universitatea din Craiova şi inspectoratele şcolare judeţene din regiunea Sud-Vest Oltenia, vizează o colaborare cât mai bună între instituţiile implicate, în vederea asigurării calităţii învăţământului din această regiune, cât și atragerea unui număr cât mai mare de studenţi la Universitatea din Craiova.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !