Asociația 21 Decembrie 1918 anunță continuarea protestelor și în sâmbăta următoare în fața Ambasadei Federației Ruse la București. „Sâmbăta 09 aprilie 2022, încăpând ora 17.45, revenim în fata Ambasadei Roșii din București!
Masacrul săvârșit de armata rusă în Bucha a oripilat lumea întreagă. Ieșim să protestăm cu fermitate împotriva războiului declanșat de dictatorul rus împotriva Ucrainei. Trebuie să ajutăm și să fim alături de poporul ucrainean, împotriva căruia armata rusă a declanșat iadul.
Invadatorii criminali ruși:
– UCID
– VIOLEAZĂ
– TORTUREAZĂ
– VANDALIZEAZĂ
– JEFUIESC
– LIPSESC DE LIBERTATE
– ALUNGĂ ÎN PRIBEGIE MILIOANE DE FEMEI, BĂTRÂNI ȘI COPII UCRAINENI
– DEPORTEAZĂ
– ÎNFOMETEAZĂ
– BOMBARDEAZĂ BISERICI, SPITALE, MATERNITĂȚI, ȘCOLI ȘI INSTITUȚII DE CULTURĂ
– DISTRUG DIN TEMELII ORAȘE ȘI LOCALITĂȚI
– DE PESTE 40 DE ZILE, BESTIILE ROȘII STRIVESC CU BOCANCII ÎN FIECARE CLIPĂ POPORUL UCRAINEAN, SĂVÂRȘIND CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII.
Veniți să ne exprimăm solidaritatea și să apărăm demnitatea vecinilor noștri din Ucraina.
Asociația “21 Decembrie 1989”, mulțumește tuturor organizațiilor și personalităților care și-au anunțat deja sprijinul și participarea, dintre care enumerăm :
Asociația Forumul Civic Românesc, Fundația „Ioan Bărbuș”, RePatriot, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.
Manifestarea publică se bucură de toate aprobările legale ale autorităților.
Vă aşteptăm!”, se arată în comunicatul de presă remis Zonal Media.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !