După testarea elevilor de clasa a douăsprezecea în cadrul simulării, a venit rândul elevilor de clasa a VIII. Aceștia au susținut proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării naționale.
Examenul s-a desfășurat în cele 155 unități de învățământ preuniversitar din județul Dolj care școlarizează elevi de clasa a VIII-a. Proba a început la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, s-au distribuit subiectele. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore.
În urma finalizării probei s-au centralizat următoarele date:
- 4880 elevi înscriși să susțină proba
- 86,00% – procentul de prezență al elevilor (4197 prezenți; 683 absenți)
- În 26 de unități școlare procentul de prezență a fost de 100%.
Simularea națională va continua mâine, 05 aprilie, cu proba la disciplina Matematică.