Guvernul a aprobat legislația secundară pentru punerea în aplicare a modificărilor aduse Legii privind înființarea Agenției Naționale de Locuințe, referitoare la facilitățile de locuire pentru tinerii cărora sursele de venit nu le permit achiziția unei locuințe în proprietate sau închizierea în condițiile pieței, inclusiv pentru tinerii specialiști din sănătate și învățământ. Printr-o Hotărâre, Guvernul a adoptat modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Astfel, se modifică vârsta până la care pot primi repartiţie pentru locuinţă tinerii, respectiv în cel mult 36 de luni de la împlinirea vârstei de 35 ani. De facilități locative vor beneficia și tinerii specialiști din sănătate, categorie în care sunt incluși și tinerii rezidenți. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii vor fi repartizate inclusiv pentru tinerii specialişti din învăţământ şi sănătate, atât din fondul de locuinţe nou construite, cât şi din cele pentru care au fost reziliate de drept contractele de vânzare cu plata în rate. Analizarea cererilor pentru locuințele destinate închirierii exclusiv unor specialiști din sănătate și educație se face de către comisii sociale, constituite de către primarul localității, pe baza criteriilor specificate în noile norme de aplicare a legii.
Pentru construirea de noi locuințe ANL, vor fi preluate de la autorităţile publice locale doar acele terenuri destinate construcţiei de locuinţe prin programele guvernamentale pentru care sunt viabilizate până la limita exterioară a perimetrului destinat construcţiilor. Necesitatea şi oportunitatea proiectelor sunt stabilite în colaborare cu autorităţile publice locale, luând în considerare şi solicitările depuse de posibilii beneficiari, şi înregistraţi în baza de date gestionată de ANL. Tema de proiectare este stabilită de ANL, iar plafonul maximal de cost este aprobat de către Consiliul de Administraţie al ANL. Locuinţele se repartizează în baza unor criterii aprobate de Consiliul de Administraţie al ANL.
Prin ANL se derulează Programul guvernamental pentru construcția de locuințe pentru tineri destinate închirierii și despre Programul de construcții locuințe proprietate personală, realizate prin credit ipotecar. În ceea ce priveşte programul de construcţii locuinţe proprietate personală, realizate cu credit ipotecar, adică program propriu al ANL, există o serie de particularităţi în derularea programului constând în faptul că se adresează tuturor persoanelor cu cetăţenie română, care au împlinit vârsta de 18 ani şi care doresc să cumpere o locuinţă construită prin intermediul agenţiei.
Pentru a cumpăra o locuinţă construită prin acest program, este nevoie de finanţare, reprezentată de un avans (depus de solicitant) şi de un credit ipotecar (contractat de la băncile partenere). Locuințele se repartizează în baza unor criterii aprobate de Consiliul de Administrație al ANL.
Prin normele metodologice aprobate astăzi se mai stabilește:
Ø Modul în care se determină valoarea de vânzare a locuinţelor realizate prin programul de construcţii locuinţe proprietate personală, realizate prin credit ipotecar, necontractate la data finalizării lucrărilor;
Ø Modul de plată al penalităţilor în situaţia în care chiria nu este plătită la termenul stabilit,
În situaţia în care locuinţele ANL nu se repartizează în totalitate, autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, după caz, răspund de paza şi conservarea imobilelor preluate până la repartizarea acestora către beneficiarii de drept, urmând să efectueze pe cheltuiala lor toate remedierile necesare la imobilele preluate şi nerepartizate la care se constată deteriorări ca urmare a neutilizării lor.
Noile norme metodologice stabilesc şi atribuţiile administratorilor, în sensul că aceştia înregistrează în contabilitate locuinţele pe care le au în administrare, cu respectarea prevederilor legale în materie, şi le supun procedurilor de reevaluare şi amortizare, precum şi faptul că administratorul locuinţelor exercită operaţiuni specifice unui proprietar în numele statului, în sensul că îşi dă acordul pentru racordarea/debranşarea locuinţelor la/de la reţelele de utilităţi; îmbunătăţirile care se aduc locuinţelor la solicitarea chiriaşului; ieşiri din indiviziune, alipiri, dezlipiri care nu aduc atingere proprietăţii publice/private a statului; înscrierea menţiunilor în extrasul de carte funciară.
Noile norme de aplicare detaliază situaţiile în care se poate realiza schimbul de locuinţe între chiriaşi sau între unităţi administrativ-teritoriale diferite.
Astfel, la solicitarea chiriaşilor, administratorii locuinţelor pot realiza un schimb de locuinţe cu asigurarea exigenţelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unei convenţii/acord între chiriaşi.
În situaţii temeinic justificate, administratorii locuinţelor pot dispune, cu respectarea prevederilor Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, schimbarea locuinţei atribuite unui chiriaş cu o altă locuinţă vacantă de aceeaşi categorie. Sunt considerate situaţii temeinic justificate situaţiile în care:
Ø se constată că titularului contractului de închiriere i s-a modificat starea civilă şi/sau numărul persoanelor aflate în întreţinere,
Ø la repartiţie nu s-au putut asigura suprafeţele minimale în raport cu numărul de persoane,
Ø i s-a modificat locul muncii într-o altă unitate administrativ-teritorială.
Schimbul de locuinţe se poate realiza numai în cazul imobilelor aflate în exploatare şi din aceeaşi categorie de locuinţe construite de ANL, fiind exceptate locuinţele noi, inclusiv în cazul imobilelor situate în unităţi administrativ-teritoriale diferite. În cazul în care schimbul de locuinţe se realizează între locuinţe amplasate în unităţi administrativ teritoriale diferite este necesar acordul ambelor autorităţi ale administraţiei publice locale care deţin locuinţele în administrare.