Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu delegația Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, condusă de președintele Francesco Rocca, aflat în vizită oficială în România.
Cu această ocazie, au fost stabilite noi măsuri de coordonare a eforturilor de gestionare a fluxului de refugiați ucraineni generat de agresiunea militară rusă. Solidaritatea și umanitatea manifestate de români, alături de intervenția integrată a autorităților împreună cu societatea civilă și reprezentanții organizațiilor umanitare internaționale au fost remarcate în cadrul dialogului.
Premierul a subliniat deschiderea Guvernului față de sprijinul oferit de Federația Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, care s-a oferit să valorifice experiența acumulată în gestionarea altor valuri de refugiați și să colecteze ajutoarele la nivel internațional. Prim-ministrul a arătat că reacția de solidaritate este esențială în mobilizarea necesară pentru ajutorul de care au nevoie victimele celei mai mari tragedii cu care ne confruntăm în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Președintele Federației a transmis mulțumiri Guvernului pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina și intenția de a deschide un Birou care să faciliteze oferirea de resurse suplimentare Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !