Creşterea siguranţei cetăţenilor, asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică,apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor reprezintă unul dintre principalele obiective al poliţiei doljene. Activităţile și eforturile depuse de poliţiştii doljeni au drept scop și prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, fapt pentru care, în acest sfârșit de săptămână, în noaptea de 26/27.03.2016, a fost organizată și desfășurată o razie cu efective mărite, polițiștii și jandarmii acționând cu precădere în zona barurilor, cluburilor şi discotecilor.
Peste 200 de polițiști de la formațiunile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și Gruparea de Jandarmi Mobile Craiova, dar și ofițeri de la Serviciul de Imigrări Dolj au acționat pe întreg teritoriu al județului Dolj. Au fost constituite 25 filtre rutiere în care au fost verificate aproximativ 550 autovehicule, iar la 94 agenţi economici au fost efectuate verificări și controale, dintre care 82 fiind vorba de baruri și cluburi. De asemenea, au fost legitimate peste 750 persoane.
În cadrul activităților desfășurate au fost constatate 15 infracțiuni, iar 149 amenzi au fost aplicate de polițiștii doljeni ca urmare a abaterilor constatate în cadrul raziei, valoarea acestora depășind 40.000 lei. Totodată, polițiștii au reținut în vederea suspendării 9 permise de conducere, toate reținute pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.