În această dimineață, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6.15, pentru clarificarea unei situații aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național.
Cele două aeronave militare române au aplicat cu strictețe procedurile naționale și regulile internaționale aplicabile în astfel de situații, procedând la interceptarea și identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spațiul aerian românesc.
Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparținând Forțelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operațiune încheiată la ora 07.05.
După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziția autorităților române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situații.
Vom reveni cu detalii pe acest subiect, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
În ceea ce privește situația de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuții în monitorizarea situației și coordonarea forțelor și mijloacelor destinate situațiilor concrete care pot apărea.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale a luat toate măsurile necesare de reacție, atât cele care revin în mod direct instituției, precum și cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului național de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituțională, elaborate din timp.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !