În perioada decembrie 2021- mai 2022, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi polițiști de proximitate/ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, desfăşoară activităţi pentru prevenirea abuzurilor de natură sexuală, în cadrul campaniei naţionale de prevenire a agresiunilor sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”, lansată de Poliţia Română în parteneriat cu Asociaţia Telefonul Copilului şi cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.
Obiectivul principal al campaniei îl constituie creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor şi publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, fiind desfăşurate activităţi informativ preventive atât în unități de învățământ, cât și în spații publice.
Elevilor le sunt oferite informații despre formele de violență sexuală, recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicații despre impactul psihologic asupra victimei.
Discuțiile purtate cu adulții vizează îndeosebi conștientizarea acestora asupra responsabilității pe care trebuie s-o manifeste, ei fiind cei care contribuie definitoriu la educația și siguranța copiilor prin comunicare, deschidere, supraveghere permanentă.
Materialele informative pentru copii sunt realizate de psihologii Asociației Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”.
Copiilor le este dedicată și o pagină web care prezintă informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale consiliate de organizație (editate pentru respectarea anonimatului): https://www.116111.ro/AtingeriNedorite.
Victimele agresiunilor sexuale pot suna gratuit la numărul 116111, (Asociația Telefonul Copilului), pot scrie la vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro și pe platforma online https://www.116111.ro.
Recomandări adresate părinților:
• Faceți tot ce puteți pentru a vă feri copiii de abuz. Vorbiți cu ei despre secrete, despre limitele personale !
• Ajutați-i să vă memoreze numărul de telefon și să învețe adresa de acasă!
• Arătați-le cum să recunoască de la distanță furia, frica și alte emoții puternice!
• Credeți-i! De fiecare dată când se întâmplă ceva, interveniți şi luați măsuri!
• Învățați-i să memoreze cât mai multe detalii despre agresor(i), precum: vârsta, îmbrăcămintea, aspectul fizic, semne particulare!
• Spuneți-le că nu e vina lor că există persoane care nu respectă limitele personale, dar că e datoria lor să se protejeze și a noastră, ca părinți, să-i ajutăm cu tot ce putem!
• Activitatea copilului ar trebui să fie monitorizată în permanență, atât în viața reală, cât și în mediul online, însă nu transformați acest proces într-un control excesiv care să îl determine să se ascundă de dumneavoastră!
• Asigurați-vă că, atunci când nu știe dacă un comportament este acceptabil, vă va cere ajutorul!
Denunță abuzurile la 112!