Secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova este o structură specializată de menţinere a ordinii şi siguranței publice, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional în domeniul transportului feroviar, naval şi aerian, a cărei competenţă se întinde pe raza a 7 judeţe (Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea).
Secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova gestionează o reţea feroviară de 1437 km, în care activează 322 staţii C.F., halte şi puncte de oprire.
Reţeaua de cai navigabile pe Dunăre este de 481 km, în zona de competenta funcţionând 7 porturi ( Zimnicea, Turnu Măgurele, Corabia, Drobeta Turnu-Severin, Orşova, Calafat şi Bechet).
Pe linia transporturilor aeriene are în competenţă:
- Aeroportul Internaţional Craiova
- Aeroclubul Teritorial George Valentin Bibescu Craiova
- Aeroclubul sportiv Henri Coandă – Piteşti.
La nivelul celor 7 județe, aflate în responsabilitate, funcționează structuri județene de poliție transporturi, organizate sub forma unor servicii și birouri, iar la reședința secției trei birouri în domeniul investigațiilor criminale, investigării fraudelor și ordine publică.
Ca element de noutate, la sfârșitul anului 2021, a fost înființată o nouă structură, respectiv Biroul de Poliţie Transporturi Aeriene Craiova, cu competenţă în domeniul transporturilor aeriene.
Gestionarea resurselor umane reprezintă o prioritate și s-a avut în atenţie, permanent, încadrarea funcţiilor din statul de organizare, astfel, secția regională are un procent de ocupare a funcţiilor prevăzute de 81,91%, din care: ofiţeri 82,85 %, agenţi 81,77 % .
În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2021, la nivelul SRPT Craiova, se constată o scădere cu 7,40 % a infracțiunilor sesizate față de anul 2020. Totodată, analiza situaţiei operative în anul 2021 reliefează o scădere de aproximativ 39,13% a infracţiunilor de furt de la călători, față de perioada similară 2020. De asemenea furturile de componente de la infractructura feroviară au înregistrat o scădere cu 22,22%, față de aceeasi perioadă a anului 2020.
În vederea asigurării climatului de siguranţă publică în rândul călătorilor care folosesc mijloacele de transport feroviar, au fost organizate şi executate 551 acţiuni, din care 120 pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători şi 23 au fost pentru combaterea călătoriei frauduluoase. De asemenea, o atenţie sporită s-a acordat şi prevenirii şi combaterii accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, domeniu în care au fost organizate şi executate 92 acţiuni. Cu ocazia acestor acţiuni şi în cadrul activităţilor curente desfăşurate de lucrătorii cu atribuţii în domeniu au fost patrulate 11.179 trenuri de persoane, fiind depistaţi 7.488 călători frauduloşi, valoarea supratexelor încasate de către reprezentanţii societăților feroviare fiind de 722.870 lei.
Din analiza datelor statistice, se constată că, în anul 2021, au fost comise 74 de evenimente feroviare din care 14 deraieri ale locomotivelor și vagoanelor de marfă/călători; 18 accidente la trecerile la nivel cu calea ferată soldate cu un rănit grav și 3 răniți ușor; 16 persoane au fost surprinse de tren în gabaritul căii ferate și accidentate mortal. De asemenea au fost înregistrate 3 evenimente navale, soldate cu două persoane decedate și o persoană rănită ușor.
Combaterea infracționalității de natură economico-financiară a fost un obiectiv prioritar stabilit la nivelul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova pentru anul 2021, fapt pentru care lucrătorii cu atribuţii în domeniu de la structurile judeţene şi de la biroul de profil din cadrul secţiei, au organizat şi executat un complex de activităţi specifice informaţiv-operative şi de constatare, care au avut ca urmare înregistrarea a 199 infracţiuni economico-financiare, ceea ce reprezintă 39,8% din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul secției. Una din direcţiile prioritare de acţiune pentru anul 2021 a fost combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală, precum şi a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, fiind instrumentate mai multe cauze complexe cu prejudicii importante, reușindu-se recuperarea sumei de 1.315.266 lei, urmare a activităților de cercetare și urmărire penală efectuate în aceste cauze.
În ceea ce priveşte infracţionalitatea în domeniul silvic, în anul 2021 au fost efectuate 219 acţiuni şi controale ocazie cu care au fost constatate 23 infracţiuni, aplicate 67 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 94.000 lei, fiind confiscată cantitatea de 92,45 m.c. material lemnos.
În domeniul transporturilor navale s-a acționat cu preponderență pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul piscicol, în anul 2021, au fost executate 501 acţiuni şi controale, ocazie cu care au fost constatate 135 infracţiuni, aplicate 293 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.400 lei. De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 1661 kg. peşte, 315 plase monofilament, 21 plase de pescuit din fir textil, 39 unelte de pescuit şi 3 ambarcațiuni.
Cu ocazia activităţilor preventive organizate au fost depistate 41 persoane pe numele cărora erau emise dispoziţii de căutare la nivel naţional, 128 minori plecaţi de la domiciliu faţă de care au fost luate măsurile legale (23 internaţi în centre de ocrotire şi 105 predaţi familiilor) şi au fost cercetate 28 grupuri de infractori.
În contextul cooperării inter-instituţionale, accentuăm buna colaborare cu Instituţia Prefectului respectiv Consiliul Judeţean. Principalul domeniu aflat în atenţia poliţiştilor, conform competenţelor, este cel al menţinerii ordinii şi siguranţei publice, în care s-a colaborat cu mai multe instituţii, cu atribuţii în domeniu. În anul 2021, în contextul pandemiei, cooperarea între structurile implicate, precum Inspectoaratele de Poliție Județene, Inspectoratele de Jandarmi Judeţeane, Serviciile Teritoriale al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Căpităniile Zonale, Garda de Mediu,
Pentru anul 2022, obiectivul general ramâne ,,SIGURANȚA CETĂȚEANULUI”, fiind stabilite direcţiile de acţiune prioritare, astfel:
- Asigurarea unui grad ridicat de ordine şi siguranţă publică în domeniul feroviar, naval şi aerian pentru reducerea oportunităţilor de comitere a faptelor antisociale;
- Creşterea nivelului de siguranţă feroviară, navală şi aeriană prin prevenirea şi combaterea eficientă a sustragerilor de componente de la sistemele şi instalaţiile de semnalizare şi dirijare a circulaţiei feroviare, navale şi aeriene, a furturilor de mărfuri din vagoane, a accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, precum şi a evenimetelor/accidentelor de navigaţie.
- Asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri în sistemul transporturilor feroviare, navale şi aeriene prin combaterea faptelor de evaziune fiscală, contrabandă, traficul de produse contrafăcute, precum şi a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice;
- Asigurarea protecţiei ecosistemelor naturale naţionale prin prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier, pescuitului ilegal şi comerţului ilegal cu peşte şi produse piscicole;
- Combaterea migraţiei ilegale prin realizarea unor acţiuni şi controale cu forţe proprii sau în cooperare cu alte structuri şi instituţii cu atribuţii în domeniu pe trenurile de călători şi zona de frontieră de pe raza de competenţă, precum şi prin acţiuni comune cu patrule mixte româno-bulgare;