În perioada 24 ianuarie (de la ora 9:00) – 27 ianuarie 2022 (până la ora 12:00), Teatrul Colibri continuă înscrierile la atelierele de creație la care s-au eliberat locuri prin retragere, neplată sau dublă înscriere în formularul electronic. Aceste înscrieri se vor face prin e-mail, pe adresa atelierecolibri@gmail.com, cu precizarea atelierului, numelui și vârstei copilului, a unui număr de telefon.
E-mail-urile vor fi centralizate în ordinea primirii, începând cu data de 24 ianuarie, ora 9:00, în limita locurilor disponibile. Nu sunt valabile înscrierile făcute înainte de această dată și mai devreme de ora 9:00!
Plata taxei se va efectua după confirmarea prin e-mail a valabilității înscrierii și se va face obligatoriu de luni, 24 ianuarie, până joi, 27 ianuarie 2022, la sediul Teatrului Colibri, în intervalul orar 9:00 – 15:00, prin ordin de plată sau prin transfer bancar, în contul teatrului, RO58TREZ29121G335000XXXX, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri, CUI 5001805 (cu confirmarea plății pe e-mail-ul atelierecolibri@gmail.com ). Preţul / atelier (întreaga perioadă) este 170 lei.
Persoanele care se înscriu la 3 ateliere achită doar 2, unul fiind gratuit. Cei care optează pentru 4 ateliere, plătesc pentru 3 dintre ele.
Atelierele se vor desfășura în perioada 31 ianuarie – 20 martie 2022.
Atenție! Însoțitorii copiilor mici (ex.: 2 – 6 ani), care îi vor aștepta în teatru până la finalul atelierelor,  pot fi persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 (valabilă la data încheierii atelierelor – 20 martie) sau care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore. Dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării se face pe baza certificatului cu cod QR, printat sau în format electronic. De asemenea, intrarea în teatru se va face după măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor, efectuarea triajului observațional epidemiologic și doar cu mască de protecție de tip medical sau FFP2. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor cu temperatura peste 37,3°C! Pe durata atelierelor, este obligatorie purtarea măștii de protecție la copiii care sunt deja la școală. Nu este obligatorie în cazul copiilor care merg la grădiniță.
Locuri libere:
COPILĂRIE ÎN CULORI (coord. Laura Pumnea), pentru copii cu vârste cuprinse între 3 – 5 ani: 4 locuri
PRIMUL PAS PE SCENĂ (coord. Alis Ianoș), pentru copii cu vârste cuprinse între 5 – 7 ani: 2 locuri
ATELIER DE ANIMAȚIE CU OBIECTE (coord. Andreea Melinescu), pentru categoria de vârstă 6 – 12 ani: 5 locuri
IMPROVIZĂM ȘI NE DISTRĂM (coord. Robert Iovan), pentru categoria de vârstă 5 – 7 ani: 5 locuri
CONSTRUIM POVEȘTI (coord. Laura Pumnea), pentru copii cu vârste cuprinse între 4 – 6 ani: 5 locuri
JOCUL DE-A JOACA (coord. Oana Stancu), pentru copii cu vârste cuprinse între 9 – 12 ani: 5 locuri
JOC, MAGIE ȘI PĂPUȘĂRIE (coord. Geo Dinescu), pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani: 2 locuri
PUZZLE FACTORY (coord. Adriana Teodorescu), pentru copii cu vârsta între 8 – 12 ani: 2 locuri
CREATORUL DE PĂPUȘI (coord. Adriana Teodorescu), pentru copii cu vârsta între 6 – 10 ani:  4 locuri
REPORTER SPECIAL (coord. Laura Pumnea), pentru categoria de vârstă 8 – 12 ani: 6 locuri
ANI MAȚIE DIGITALĂ (coord. Marin Fagu), pentru categoria de vârstă 10 – 12 ani: 5 locuri
ÎN FAȚA ȘI ÎN SPATELE CAMEREI (coord. Geo Dinescu și Marin Fagu), 9 – 12 ani: 4 locuri
Atelierele se vor desfășura astfel:
Luni, ora 17:00 – COPILĂRIE ÎN CULORI (coord. Laura Pumnea), atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, în care se vor distra transformând materiale reciclabile într-o varietate de obiecte, în diverse forme și culori, pe care le vor putea folosi ca jucării. Număr participanţi: 10
Marţi, ora 17:00 – ÎNVĂȚĂM SĂ NE JUCĂM (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 2 – 4 ani, în care cei mici se vor bucura de jocuri educative, vesele și creative. Număr participanţi: 10
Miercuri, ora 17:00 – PRIMUL PAS PE SCENĂ (coord. Alis Ianoş), pentru categoria de vârstă 5 – 7 ani, atelier în cadrul căruia copiii descoperă variate tehnici teatrale şi îşi pun în valoare abilităţile artistice care, la finalul cursurilor, vor fi prezentate într-un spectacol pe scena Teatrului Colibri. Număr participanţi: 10
Miercuri, ora 17:00 – IMPROVIZĂM ȘI NE DISTRĂM (coord. Robert Iovan), atelier pentru categoria de vârstă 5 – 7 ani, ce își propune să îi adune pe copii într-o întâlnire distractivă, care să îi destindă și să îi învețe tainele și beneficiile improvizației la nivelul lor de percepție. Număr participanţi: 10
Miercuri, ora 18:00 – ATELIER DE ANIMAȚIE CU OBIECTE  (coord. Andreea Melinescu), pentru categoria de vârstă 6 – 12 ani. Dăm frâu imaginației și transformăm obiectele de zi cu zi în personaje vii, prieteni alături de care ne distrăm și descoperim teatrul de animație. Număr participanţi: 10Joi, ora 17:00 – CONSTRUIM POVEȘTI (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 4 – 6 ani, în cadrul căruia ei vor fi creatori de povești și protagoniștii acestora. Număr participanţi: 10
Joi, ora 18:00 – JOCUL DE-A JOACA (coord. Oana Stancu), pentru categoria de vârstă 9 – 12 ani, atelier de improvizație, în care copiii descoperă tainele teatrului. Număr participanţi: 10
Vineri, ora 17:00 – JOC, MAGIE ȘI PĂPUȘĂRIE (coord. Geo Dinescu), pentru copiii cu vârsta între 3 – 6 ani, atelier ce urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului de vârstă mică prin jocuri teatrale și elemente specifice teatrului de păpuși. Număr participanţi: 10
Sâmbătă, ora 15:00 – REPORTER SPECIAL (coord. Laura Pumnea), 8 – 12 ani, atelier care pune în valoare curiozitatea și creativitatea, libertatea de exprimare și originalitatea, materializate în articole, interviuri, reportaje publicate în Gazeta de teatru. Număr participanţi: 10
Sâmbătă, ora 16:00 – CREATORUL DE PĂPUȘI (coord. Adriana Teodorescu), pentru copiii cu vârsta între 6 – 10 ani, atelier în cadrul căruia își pot construi cu imaginație și îndemânare propriul lor teatru, cu păpuși confecționate din resturi textile, linguri de lemn, hârtie creponată și alte materiale. Număr participanţi: 10
Sâmbătă, ora 16:00 – DESCOPERIRE PRIN TEATRU (coord. Geo Dinescu),  pentru categoria de vârstă 7 – 12 ani, atelier prin care descoperă elementele specifice teatrului, dar și cum să le aplice în viața reală (gestionarea emoției, vorbitul în public, lucruri care îi ajută să își dezvolte încrederea și stima de sine). Număr participanţi: 10
Sâmbătă, ora 17:00 – PUZZLE FACTORY (coord. Adriana Teodorescu), pentru copiii cu vârsta între 8 – 12 ani, în care descoperă piesele de puzzle ce construiesc spectacolul în scenă, devenind actorii contextului creat de ei. Număr participanţi: 10
Sâmbătă, ora 19:00 – ANIMAȚIE DIGITALĂ (coord. Marin Fagu),  atelier pentru categoria de vârstă 10 – 12 ani, în cadrul căruia participanții vor descoperi regulile și tehnicile animației și graficii digitale, cum poate fi animat un personaj creat/desenat de ei și cum pot crea din nimic ceva extraordinar. Număr participanţi: 10
Duminică, ora 12:30 – ÎN FAȚA ȘI ÎN SPATELE CAMEREI (coord. Geo Dinescu și Marin Fagu), 9 – 12 ani
Vrei să afli cum trebuie să te comporți în fața camerei sau cum să manevrezi o cameră video?! Te visezi actor, regizor sau operator de film? Totul începe aici! Atât în fața cât și în spatele camerei! Număr participanţi: 10
Atelierele se vor reuni pe scena Teatrului Colibri duminică, 20 martie 2022.
Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.416.323 sau pe adresa de e-mail: atelierecolibri@gmail.com.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !