Colectivul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” își exprimă regretul și îndurerarea prilejuite de trecerea în neființă joi, 23 decembrie 2021, a academicianului Dan Berindei, figură proeminentă a culturii românești, cetățean de onoare al municipiului Craiova. În semn de respect și prețuire a activității profesionale și a contribuției importante aduse vieții culturale din Craiova, primarul Lia Olguța Vasilescu a hotărât ca una dintre străzile Craiovei să poarte numele academicianului Dan Berindei.

Istoric român licențiat în filosofie, doctor în istorie, academicianul Dan Berindei a fost președinte al Comitetului Național al Istoricilor din România, membru în Societatea de Științe Istorice din România, Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale, Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române. A deținut două mandate consecutive de vicepreşedinte al Academiei Române (2006-2014) și a condus o lungă perioadă de timp, în calitate de președinte, Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie (1993-2005 și 2016-2019.

Universitățile din Craiova (2001), Constanța (2007), Târgoviște ( 2009) și Universitatea de Vest din Timișoara i-au oferit academicianului Dan Berindei, pentru excepționala sa carieră, titlul de Doctor Honoris Causa. Președinția României i-a conferit două înalte ordine de stat: Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în anul 2002, precum și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, în anul 2016.

În anul 2013, academicianul Dan Berindei a donat Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” o colecție impresionantă de carte, un fond extrem de valoros, care se va regăsi în viitorul Muzeu al Cărții și Exilului Românesc. „Vă mărturisesc faptul că inima m-a atras spre aceste meleaguri. În acelaşi timp, a trebuit să mă gândesc şi să cântăresc toate ofertele. Totul era ca pentru această bibliotecă să găsim cel mai prielnic cămin şi, pe de altă parte, să o păstrăm ca pe o entitate distinctă, rămânând astfel legată de mine prin însăşi alcătuirea ei. Fondul de carte care va fi donat este strâns în 76 de ani.”, declara la momentul donației academicianul Dan Berindei.

Stingerea din viață a academicianului Dan Berindei reprezintă o imensă pierdere pentru cultura și pentru elita intelectuală românească.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !