Marți, Parlamentul a dat undă verde noii politici agricole a Uniunii Europene. Se dorește ca versiunea reformată să fie mai ecologică, mai echitabilă, mai flexibilă și mai transparentă.
Pe parcursul negocierilor privind pachetul de reformă legislativă, eurodeputații au subliniat că este esențial să se îmbunătățească biodiversitatea și să se respecte legislația și angajamentele Uniunii Europene în materie de mediu și climă pentru a pune în aplicare politica agricolă comună reformată (PAC). Ea va intra în vigoare în 2023. Comisia va evalua dacă planurile strategice naționale aferente PAC sunt conforme cu aceste angajamente, iar agricultorii vor trebui să adopte practici care respectă clima și mediul. Statele membre vor trebui să se asigure că cel puțin 35% din bugetul pentru dezvoltare rurală și cel puțin 25% din plățile directe vor fi dedicate măsurilor de protecție a mediului și a climei.
Mai mult sprijin pentru fermele mici și tinerii agricultori
Eurodeputații s-au asigurat că fermele mici și mijlocii vor primi cel puțin 10% din plățile directe, iar tinerii agricultori cel puțin 3% din bugetul PAC. Ei au reușit să obțină, de asemenea, crearea unei rezerve permanente pentru situații de criză, cu un buget anual de 450 de milioane EUR (în prețuri curente). Aceasta va fi folosită pentru a ajuta agricultorii care se confruntă cu instabilitatea prețurilor sau a pieței.
Mai multă transparență și o respectare mai strictă a normelor în domeniul muncii
În urma presiunii exercitate de Parlament, normele Uniunii din domeniul muncii aferente sectoarelor agricole vor fi monitorizate mai bine, iar încălcările penalizate datorită cooperării dintre inspectorii de muncă naționali și agențiile de plăți din cadrul PAC.
Informațiile despre beneficiarii finali ai sprijinului din partea Uniunii vor fi mai transparente datorită unui instrument al Uniunii de extragere a datelor. El va putea fi accesat de statele membre și va facilita identificarea riscului de fraudă prin verificări încrucișate ale informațiilor din bazele de date publice.
„Regulamentul privind planurile strategice” a fost adoptat cu 452 voturi pentru, 178 împotrivă și 57 abțineri, „Regulamentul orizontal” cu 485 voturi pentru, 142 împotrivă și 61 abțineri, iar „Regulamentul privind organizarea comună a pieței produselor agricole” cu 487 voturi pentru, 130 împotrivă și 71 abțineri.
Raportorul pentru „Regulamentul privind planurile strategice”, Peter Jahr (PPE, Germania) a declarat: „Prin aprobarea reformei PAC, garantăm securitatea planificării nu numai pentru statele membre, ci, mai presus de toate, pentru fermierii noștri europeni. Ne-am asigurat că noua politică agricolă este mai durabilă, mai transparentă și mai previzibilă. Noul model de performanță va reduce sarcina birocratică asupra fermierilor. Votul nostru de astăzi a arătat că dorim să protejăm și să promovăm fermele familiale, precum și oamenii care mențin și conservă peisajul cultural.”
Raportoarea pentru „Regulamentul orizontal”, Ulrike Müller (RE, Germania) a menționat: „Astăzi este o zi istorică pentru noua PAC, o zi în care avansăm către o politică agricolă mai ambițioasă din punct de vedere ecologic, mai conștientă din punct de vedere social și orientată către performanță. Noul model de performanță va garanta că PAC se va concentra mai mult pe atingerea obiectivelor sale și mai puțin pe simpla respectare a normelor. De asemenea, ne-am asigurat că plățile PAC sunt mai transparente și că interesele financiare ale UE sunt mai bine protejate. Această PAC va fi cu adevărat un succes.”
Raportorul pentru „Regulamentul privind organizarea comună a pieței produselor agricole”, Eric Andrieu (S&D, Franța) a afirmat: „„Pentru prima dată peste 30 de ani, datorită organizării comune a pieței în cadrul reformei PAC, reformele aprobate astăzi vor duce la o mai bună reglementare a pieței și nu la dereglementare. Putem fi mândri de cât de departe am ajuns, deoarece progresele realizate sunt importante pentru fermieri, pentru sectorul agricol și pentru consumatori. Organizarea comună a piețelor este, cu siguranță, un prim pas în direcția cea bună.”
Normele PAC în vigoare au fost extinse până după 31 decembrie 2020 și au fost înlocuite cu dispoziții tranzitorii până la sfârșitul anului 2022. Odată aprobate de Consiliu, noile norme se vor aplica de la 1 ianuarie 2023.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !