În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, împreună cu poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dolj, în baza protocolului de colaborare în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional mobil încheiat între IPJ Dolj și Fundația Collegium XXI din Bucureşti, au desfăşurat prima activitate din cadrul Proiectului Educational ,,CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NATIONAL!,,, ediția a V-a, la Şcolile Gimnaziale Mircea Eliade şi Gheorghe Ţiţeica, din Craiova.
Acest proiect educaţional se va desfăşura pe parcursul anului şcolar 2021-2022, în nouă școli din Municipiul Craiova și județul Dolj, fiind angrenaţi peste 1000 de elevi.
În cadrul activităţii, au fost transmise elevilor din clasele V-VII, informații privind tezaurul cultural național, drepturile şi obligaţiile ce le revin în ceea ce priveşte protejarea acestuia, importanţa cooperării dintre membrii societăţii civile și autoritățile/instituţiile statului competente în vederea diminuării fenomenului infracţional în acest domeniu.
De asemenea, au fost prezentate elevilor cazuri instrumentate de ofiţerii de investigații criminale doljeni în domeniul combaterii faptelor care aduc atingere patrimoniului cultural național mobil şi recuperării bunurilor mobile sustrase, precum și categorii de bunuri care fac parte din tezaurul cultural naţional şi/sau bunuri recuperate de poliţişti în misiunile pe care le-au avut.
La finalul activităţii de astăzi, poliţiştii au înmânat tuturor participanţilor, cadre didactice şi elevi, atât diplome de participare cât şi brăţări simbolistice.