O vorbă din bătrâni spune că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Polițiștii de la Secția 2 Poliție Craiova au demonstrat c nici soferul nu poate alimenta fără să plătească de prea multe ori. Astfel, aceștia au prin un tânăr de 21 ani care era bănuit de cinci infracțiuni de furt.

„În cadrul acţiunii desfăşurate, în baza unei informaţii obţinute de poliţişti, tânărul a fost depistat pe raza municipiului Craiova şi condus la sediul secţiei pentru audieri.
Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în zilele de 29 octombrie şi 6 noiembrie a.c., tânărul s-ar fi deplasat cu un autoturism la două societăţi comerciale, din Craiova, unde ar fi alimentat, fără a achita contravaloarea carburantului, cauzând un prejudiciu de aproximativ 800 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de poliţişti şi predat persoanei vătămate.
De asemenea, din cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul în cauză ar mai fi sustras carburant de la două societăţi comerciale, de pe raza comunei Melineşti, în zilele de 26 şi 30 octombrie a.c., cauzând un prejudiciu de aproximativ 800 de lei.
Totodată, poliţiştii au stabilit că, la data de 24 octombrie a.c., cel în cauză ar fi alimentat autoturismul cu carburant în valoare de aproximativ 650 de lei, de la o staţie din Coşoveni, după care ar fi părăsit locaţia, fără a achita contravaloarea carburantului.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !