Laurențiu Reghecampf consideră partida cu CS Mioveni drept una importantă, la finalul căreia speră să continue parcursul fără înfrângere. „Nu avem probleme de lot, avem majoritatea jucătorilor apți și refăcuți după meciul din cupă. Concentrarea este una bună, motivație există. Ne dorim foarte mult să ne menținem poziția în clasament, să ajungem cât mai aproape de cei de la CFR și sper ca mâine să câștigăm cele trei puncte”.

Reghe recunoaște că echipele care joacă împotriva Științei se motivează mult mai tare, dar se și apără mult mai bine. „Toate  echipele își doresc să ne învingă. Vin pe un stadion frumos, cu un gazon foarte bun. Trebuie să fim concentrați, să luăm jocul în serios și să nu ne gândim la ceea ce reprezintă ei, ci este important să ne impunem noi jocul.  Orice trofeu care este pus pe masă ne interesează și este foarte important pentru noi”. 

Antrenorul Știiinței spune că lotul este unul „numeros, nu, valoros, da! Craiova a avut întotdeauna jucători b uni care au venit de la echipele de copii și juniori. S-au investit foarte mulți bani deci, nu cred că ar trebui cineva invidiat când ajunge la Craiova”. Acesta se așteaptă ca adversarii să se închidă și să nu le permită să joace ofensiv.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !