În cadrul unei acţiuni desfăsurată de către poliţişti, aceștia au informat cetăţenii şi operatorii economici cu privire la noile modificări legislative şi totodată au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.
Poliţiştii au acţionat în centre comerciale, magazine nealimentare, restaurante, săli de jocuri, mijloace de transport în comun, fiind vizate atât persoanele fizice cât şi juridice.
Astfel, au fost verificate 18 locuri şi medii de interes şi 18 localuri de alimentaţie publică.
De asemenea, 29 de operatori economici au fost informaţi cu privire la noile reglementări legislative.
Pentru verificarea cerificatelor digitale, poliţiştii au folosit 11 dispozitive electronice.
În cadrul acţiunii defăşurate de poliţişti, au fost legitimate 245 persoane, verificate 48 autovehicule şi controlate 32 de mijloace de transport în comun.
Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, din care 15 conform Legii 55/2020 şi 3 conform OUG 195/2002, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 1805 lei
În cadrul acţiunii desfăşurate, cu ocazia controlului efectuat la un centru comercial de pe strada Calea Severinului, din Craiova, poliţiştii au contatat că, la intrarea în încinta centrului, nu se efectua triajul epidemiologic pentru personalul propriu şi pentru vizitatori în condițiile stabilite de lege.
Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională administratorului societăţii pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, fiind totodată instruit, pe bază de proces-verbal, cu privire la noile reglementări legislative pentru prevenirea efectelor pandemiei de Covid 19.