Polițiștii din cadrul Federației Sindicatelor Democratice din România le solicită premierului în funcție, Florin Cățu, cât și ministrului Finanțelor Dan Vîlceanu „o întrevedere DE URGENȚA, în vederea stabilirii drepturilor si nevoilor angajaților ministerului, raportat la situatia socio-politică actuală”.
Polițiștii se plâng, printre altele, de sarcinile suplimentare primite de la izbucnirea pandemiei.
„In ultima perioada, atât pe fondul pandemiei Covid 19 și nu numai, politistilor din subordinea dumneavoastra, pe langa atributiile pe care le au prin fisa postului, le-au tot fost trasate sarcini suplimentare, unele chiar in afara tipului muncii pe care il desfasoara, cum ar fi:
– Misiuni la frontiera de stat;
– Verificari la domiciliu a persoanelor izolate/carantinate la domiciliu;
– Activitati de corespondenta in sustinerea diverselor institutii (DSP, INSTANTE JUDECATORESTI, ETC)
– Escortare bolnavi psihici.
Toate aceste incarcaturi suplimentare cu atributii, nu au fost corelate cu mariri corespondente de salariu, asa cum era normal, mai mult decat atat, angajaților M.A.I. nu le sunt acordate nici macar drepturile cuvenite prin lege, fiind mintiti de catre cei aflati la putere ca li se vor acorda drepturile, dar fara a preciza si cand, motivandu-se tot timpul ca nu sunt bani.
Desi toti cei care au desfasurat activitati in context covid, au primit un spor/stimulent corespondent, politistii din nou au fost lăsați în ultima linie si exploatati sa munceasca suplimentar, fara bani, în ceea ce priveste drepturile, dar mereu în prima linie, atunci cand a venit vorba de obligații.
Avand in vedere situatia de față, de neacceptat, in care se afla angajații Ministerului Afacerilor Interne, cat si faptul ca aceasta categorie bugetara este cea mai marginalizata, intrucat multor alte categorii bugetare li se aplica legea 153/2017 si beneficiaza chiar si de grila de salarizare integral din anul 2022, iar nu mai târziu de zilele trecute am asistat la declaratiile publice ale ministrului Educatiei și ministrului Muncii, care au venit în sustinerea unei categorii bugetare aflate cu mult peste domeniul nostru în aplicarea grilei salarizării din lege, în acest context, raportat la toate considerentele indicate anterior, solicitam deschiderea dialogului social pentru clarificarea urmatoarelor probleme majore și de interes pentru categoria noastră profesională:
1. Acordarea drepturilor salariale conform legii 153/2017, asa cum a fost stabilit initial, si acordarea retroactiv a transei salariale care a fost amanata in ianuarie 2021, respectiv aplicarea Legii 153/2017 in integralitatea ei din 01.01.2022, asa cum prevede acest act normativ, similar cum ati procedat pentru alte categorii bugetare, pentru eliminarea inechităților si respecatrea principiilor de bază privind egalitatea și echitatea;
2. Acordarea normei de hrană actualizată, conform actualizarii acesteia raportat la prevederile Ordinului MS/78/2020 privind valoarea actualizată a normelor de hrană pe timp de pace, valoare care trebuie pusă în plată la suma de 38 lei/zi, mai ales având în vedere creșterea inflației, cresterea preturilor la alimentele de bază, iar suma fiind în diferenta de doar 4 lei/zi conform ordinului comun indicat mai sus, aprobat si neaplicat, considerăm că diferența poate fi acoperită la stabilirea bugetului pentru anul 2022, pentru asigurarea unor condiții decente de trai pentru angajații din subordinea dumneavoastră;
2.1.Acordarea și actualizarea, conform indicelui de inflație (această valoare nemaiprimind o actualizare din anul 2015) contravalorii suplimentului nr.12B la norma de hrană, calendaristic, pe tot cursul anului conform OMAI 136/2017-Tabel nr. 1. Sumele, ca si la norma de hrană nr 6 sunt in cuantum de 5 lei pe zi/lucrător, neimpozabile si pot aduce un beneficiu real angajatilor, mai ales în raport de blocările financiare de la sfarsitul anului trecut pentru acest an, măsură ce considerăm, de asemenea, că poate fi aplicată la stabilirea bugetului instituției pentru anul financiar ce urmează;
3. Majorarea sporului de solicitare neuropsihică pentru polițiștii cu calitate de organ de cercetare penală, de la cuantumul actual de 10%, până la maximul prevăzut de lege de 25%, conform prevederilor legale incidente, aflate în vigoare.
Fundamentarea propunerii organizației noastre nu se opreste doar la politistii cu calitate de organ de cercetare penală, ci dimpotrivă, pentru respectarea muncii depuse de către toti colegii în această perioadă de grea încercare pentru toată țara, merge mai departe și către alte categorii de personal vizate de acordarea sporului de solicitare neuropsihică, aici vorbim de polițiștii din cadrul structurilor de Actiuni Speciale , colegii din cadrul structurilor criminalistice, ambele categorii având cuantumul sporului în acest moment la 10%, cât și polițistii, politistii de frontieră și cei cu atribuții pe linie de ordine și siguranță publică ce beneficiază (o parte) sau ar trebui să primească sporul referitor la activități de pază, supraveghere si/sau escortare, spor aflat momentan la valoarea de 5%.
Impactul estimat ar fi de aproximativ 150 mil. lei, pentru aproximativ 40000 politisti, adică un sfert din efectivele Ministerului Afacerilor Interne, reprezentând, în medie, o crestere netă a veniturilor pentru aceste categorii de personal de aproximativ 150-300 lei/lucrător, lucru ce ar veni ca o recunoastere a calității muncii acestora.
Domnule ministru, solicităm IMPERIOS stabilirea întrevderii în regim DE URGENȚĂ, pentru clarificarea celor prezentate anterior, din considerentele deja cunoscute si expuse acum și în nenumărate rânduri, fapt pentru care, în cazul in care veti trata politistii romani cu acelasi dispret, va anuntam ca vom organiza proteste ample la nivel local și central si limitarea activitatii polițienesti doar la cazurile urgente”, se arată în comunicatul FSDR.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !