„Dănilă Prepeleac! este piesa vedetă cu care Teatrul Colibri deschide noua stagiune. Spectacolul este o adaptare a cunoscutei povestiri a lui Ion Creangă, a cărei adaptare, dramatizare și regie aparțin lui Valentin Dobrescu, în timp ce scenografia îi aparține lui Mihai Pastramagiu, iar muzica lui Alin Macovei – Moraru. Pe scena Teatrului de Tineret vor performa, alături de păpuși, Marin Fagu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Daniel Mirea și Cosmin Dolea.
„Mă bucură, în primul rând faptul că, după o pauză de 7 – 8 ani, am din nou o colaborare cu Teatrul Colibri. Cunosc trupa aceasta de mai bine de 18 ani, le cunosc calitățile și defectele deopotrivă și cred că am putut să folosesc această trupă în binele spectacolului. Acest spectacol, Dănilă Prepeleac, am vrut să-l fac altfel, să-l aduc în vremurile noastre, în așa fel încât copiii să aibă partea lor de poveste, iar adulții să se regăsească și să regăsească personajele în vremurile pe care ei le trăiesc. Veți întâlni expresii, glume, poante care sunt pe sufletul adulților”, a explicat regizorul spectacolului, Valentin Dobrescu.
„Cred că este un spectacol care se va juca foarte bine, cu multe spectacole, cu sală plină și cu poftă de joc din partea actorilor”, a declarat Adriana Teodorescu, managerul Teatrului Colibri.