La cinci luni de la semnarea contractului de reabilitare a Institutului de Medicină Legală Craiova, lucrurile arată semnificativ schimbate.
„Inițiativa noastră de a reabilita sediul uneia dintre cele mai importante structuri medicale din Craiova vizează, în primul rând, refacerea celor patru corpuri de clădire în care funcționează IML, care, odată finalizată, va oferi echipei de aici condiții moderne și sigure pentru desfășurarea activității curente. Procesul urmărește derularea unor lucrări complexe, de la repararea tuturor instalațiilor electrice, termice și sanitare, până la intervenții absolut necesare la acoperișurile imobilelor și la schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare. Desigur, avem în vedere și repararea tencuielilor, precum și refacerea zugrăvelilor”, spunea pe 1 aprilie președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
După cum se poate observa, declarațiile lui Vasile nu au fost simple vorbe, iar la ora actuală, clădirea arată fix așa.
Corpul de clădire care va servi drept registratură și casierie a fost deja finalizat. Au fost refăcute tencuielile, au fost schimbate elementele de tâmplărie și s-a reparat acoperișul. În interior, au fost înlocuite instalațiile sanitare și electrice, au fost refăcute tencuielile și podelele.
O parte din fațada clădirii principale a fost deja reparată, iar în perioada următoare vor începe și lucrările la acoperiș. Tâmplăria nouă a fost deja montată în tot acest corp de clădire, iar lucrările se concentrează acum in interior. Instalațiile sanitare și electrice sunt înlocuite, pereții și tavanele sunt reparate, iar pardoselile sunt refăcute.
Întreaga investiție se ridică la aproximativ 1,8 milioane de lei, bani proveniți exclusiv din bugetul propriu al administrației județene.