Sărbătorim această frumoasă zi alături de membrii comunității noastre!
Astăzi, 13 septembrie 2021, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Oltenia” al județului Dolj au avut loc manifestări festive dedicate sărbătorii Zilei Pompierilor din România și omagierii pompierilor căzuți la datorie. Totodată, personalul din cadrul Inspecției de Prevenire a organizat două puncte de informare preventivă în zona a două centre comerciale din municipiul Craiova, zone cu aflux ridicat de persoane, pentru a transmite publicului mesajul preventiv în domeniul situațiilor de urgență.
Cu prilejul acestei sărbători deosebite pentru pompierii români, salvatorii doljeni care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătirea profesională și comportarea demnă au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, astfel:
în gradul de maior, două cadre militare;
în gradul de căpitan, un cadru militar;
în gradul de plutonier adjutant șef, un cadru militar;
în gradul de plutonier adjutant, patru cadre miliare.
Pentru sprijinul necondiționat pe care îl oferă instituției noastre, spiritul civic, altruismul și responsabilitatea față de semeni, dorim să le adresăm mulțumiri tuturor reprezentanților autorităților administrației publice care sunt permanent alături de noi, precum reprezentanților structurilor județene din cadrul ministerului afacerilor interne, ministerului apărării naționale, dar și din cadrul tuturor instituțiilor și structurilor județene cu care colaborăm nemijlocit și care sunt principalii noștri parteneri instituționali în realizarea misiunilor și obiectivelor ce ne revin.
La ceas aniversar, le mulțumim cetățenilor pentru încrederea acordată constant și îi asigurăm de faptul că salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj sunt mobilizați permanent pentru a gestiona în mod profesionist și eficient toate evenimentele care pot pune în pericol viața ori bunurile materiale ale semenilor!