Handbalistele de la SCM Universitatea Craiova speră să învingă, sâmbătă, în meciul cu vâlcencele de la SCM Râmnicu Vâlcea. „Întâlnim aceeași echipă, echipă care performează în ultimii ani la cel mai înalt nivel. Am încredere în lot. Problema noastră este legată de lipsa meciurilor de pregătire. Odată cu parcurgerea a 4-5 etape, sper ca echipă sa presteze un joc mult mai convingător pe toate fazele, să mărim capitalul de încredere și să bifăm cât mai multe victorii pe parcursul turului”, a declarat Bogdan Burcea în cadrul unei conferințe de presă.
Fetele spun că sunt pregătite, au învățat din greșelile din trecut și toată săptămâna au vizionat ultimul meci, au constatat unde au greșit și nu vor mai repeta erorile.
„Nu am prestat în prima parte a ultimului meci cu Râmnicu Vâlcea. Acesta este adevărul. Este un lucru pe care trebuie să-l evităm, trebuie să fim mult mai încrezătoare și să aplicăm ceea ce am repetat la antrenamente”, a continuat Burcea.
Lipsa meciurilor de pregătire se pare că și-a spus cuvântul. Dacă în anii trecuți erau cel puțin 12 astfel de meciuri înainte de începerea campionatului, anul acesta a fost vorba doar de 5.
„Sperăm să ne concentrăm pe teren, la asta am lucrat toată săptămâna. Diferența de valoare între noi și Vâlcea nu este atât de mare cum s-a văzut la ultima partidă. Ideea este că noi ne-am grăbit foarte mult, nu ne-am repliat la timp, a, făcut multe greșeli în fața lor și ele s-au dus pe contraatac”, a explicat Carmen Șelaru. Handbalista a mai explicat și faptul că ele, „cele vechi”, le explică noilor venite în lot care este spiritul echipei și cât de important este ca acestea să se integreze cât mai repede și să le ofere suporterilor bucuria victoriei. Burcea a și recunoscut, de altfel, că este absolut normal ca suporterii să fie deranjați de locul pe care se află echipa dar îi roagă să aibă răbdare și odată cu trecerea câtorva etape, echipa se va suda și va arăta cu totul altfel pe parchet.
„Va fi un meci foarte greu, cu o echipă care are multe jucătoare de lor național, dar nu ne vom da la o parte. Sperăm să trecem de această perioadă grea, să avem un joc bun și să fim o echipă puternică, pentru că asta ne dorim”, a afirmat și Ana – Maria Țicu. „La ultimul meci am avut și momente când ne-am relaxat și asta ne-a costat”, a continuat Țicu.
Înaintea meciului de sâmbătă, echipa craioveană se află pe locul 11 în clasament.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !