Începând de sâmbătă, ora 15.00, județul Mehedinți se va afla sub incidența avertizării meteorologice Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi abundente, valabilă până duminică, la ora 23.00, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.
În intervalul menționat, sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25…55 l/mp, îndeosebi în zonele de deal și de munte.
În situația manifestării vântului puternic, ISU Mehedinți recomandă cetățenilor să evite deplasările și să se adăpostească în locuințe sau alte spații închise care le asigură protecția.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.