Ne aflăm la finalul campaniei electorale pentru alegerile parțiale de primari. În cinci dintre localitățile din Dolj se vor organiza alegeri la sfârșitul acestei săptămâni, iar misiunea noastră a fost aceea de a avea cei mai bine pregătiți candidați.

PSD Dolj a reușit, și de această dată, să vină în fața alegătorilor cu oameni onești, profesioniști în domeniile lor de activitate, cu viziune, majoritatea dintre ei având deja experiență în administrația publică locală. Fiecare dintre ei a construit un plan de acțiune pentru localitățile lor, inspirate din nevoile cetățenilor și problemele stringente. Așa am ajuns să pornim o campanie cinstită, bazată pe proiecte de administrație, nu pe promisiuni și vorbe goale.

La Filiași, un om de carieră, cu experiență în domeniul bancar, dar și în administrația publică, Marin Gheorghe este cel care va continua proiectele lui Costeluș Gheorghe. Acesta din urmă a dovedit că poți transforma un întreg oraș chiar din primul mandat și a fost reconfirmat cu un scor covârșitor de 90% la alegerile din septembrie 2020. Candidatul nostru este pregătit să continue toate investițiile începute și să vină, alături de echipa sa, cu inițiative noi pentru oraș. Filiașiul va deveni o așezare modernă sub administrația PSD.

Pentru Ostroveni am adus în fața cetățenilor un om care deja era implicat în gospodărirea localității. Florian Cârciu candidează din poziția de viceprimar, un om care lucrează de ani mulți în echipă cu primarul ales toamna trecută, Silviu Preduș. Ca și la Filiași, edilul ales nu a putut să își continue planurile, deși câștigase un nou mandat cu 84% dintre voturi, din cauza unei decizii injuste privind incompatibilitatea. Acum, cei doi au șansa de a pune Ostroveniul pe harta celor mai dezvoltate comune din Dolj.

Sadova este localitatea în care este nevoie de un om care să continue proiectele începute de primarul ales, Eugen Safta. Dispariția neașteptată a acestuia a întristat o comunitate întreagă, astfel că fiul său a ales să îi onoreze amintirea. Tânărul Mihai Iulian Safta vine în fața electoratului cu dorința de a continua planul conceput de tatăl său, dar și cu o viziune nouă despre cum ar trebui să arate comuna. Suntem încrezători că va obține tot ce și-a propus.

La Terpezița am ales un om care să continue planurile de dezvoltare a localității, inițiate deja de primarul ales, Constantin Popa. Un profesionist în domeniul său de activitate, inginer, Cristian Nuță este un om dedicat comunității sale. Acesta și-a asumat misiunea de a transforma fața comunei și de a atrage investiții în beneficiul cetățenilor.

Pentru Catane am făcut cea mai bună alegere, în persoana lui Gheorghe Mărgărit, viceprimar în funcție. Acesta va continua proiectele începute de Mane Dinulescu, primarul ales toamna trecută, dar care s-a stins din viață la scurt timp. Gigi Mărgărit își dorește să administreze comuna așa cum a făcut-o și până acum, orientat către nevoile și problemele cetățenilor.

Le mulțumesc acestor oameni că au intrat în lupta electorală și că vor să contribuie la o viață mai bună pentru concetățenii lor. Le mulțumesc și tuturor celor care s-au implicat activ în această campanie electorală, echipelor de voluntari, celor care au ales să ne fie alături din convingerea proprie că merităm sprijinul lor. A fost o perioadă de eforturi susținute, dar rezultatele muncii tuturor le vom sărbători duminică, odată cu închiderea urnelor.

Le doresc mult succes candidaților! Continuăm împreună!

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, executat de ZONAL TV, portal WWW.ESTV.RO, CUI Mandatar Financiar: 51210011

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !