Consilierii locali craioveni s-au trezit, din nou, în fața veșnicului scandal dintre cele două licee craiovene. Degeaba între elevii celor două unități de învățământ s-au legat prietenii, orgoliile celor mari par să stea ca o stavilă între aceștia. Și nu vorbim numai de orgolii personale, ci și de interese de partid, după cuvintele aruncate în ședința de Consiliu.
„Liceul „Voltaire” înființat în anul 2015 sub egida Universității din Craiova a fost introdus în rețeaua unităților de învățământ începând cu anul școlar 2016-2017, începându-și activitatea în clădirea Facultății de Mecanică a Universității din Craiova, iar prin Hotărârea nr. 282/ 2018, Consiliul Local al Municipiului Craiova a aprobat darea în administrare, către Liceul ,,Voltaire” Craiova a unui bun aparținând domeniului public al municipiului Craiova, situat în strada Electroputere nr. 21, în vederea utilizării acestuia ca sediu al unității de învățământ”, se arată în referatul atașat la proiectul de hotărâre.
Cele 46 de ore de sport pe săptămână sunt prea multe pentru a se desfășura într-o singură sală de sport, acuză consilierii liberali. ”Tot timpul au fost vitregiți acești elevi și profesori de la liceul Odobleja. Unde își vor desfășura cele 46 de ore săptămânal dacă li se ia și această sală de sport, doar pentru niște răutăți care nu-și au rostul. Să sperăm că această ceartă între domnii profesorii și elevi va fi rezolvat și noi vom avea puterea să nu încăierăm această comunitate”, a declarat Adriana Ungureanu, consilier PNL.
O replică echilibrată a fost oferită de către consilierul USR-Plus, Lucian Săuleanu. „Multe pasiuni a stârnit acest subiect. Nu știu de ce în discursurile anterioare al colegilor s-au presărat multe ironii, că unii învață, că alții nu învață. Cred că trebuie să stăm departe de astfel de aprecieri. Cred că toți copii sunt buni, sunt frumoși și că toți învață. Ar trebui să reținem două chestiuni: pe de o parte că noi, azi, votăm nu aspecte legate de norme, de cadre didactice, de desfășurarea procesului de învățământ. Trebuie doar să analizăm problema din punct de vedere patrimonial. Să ne aducem aminte că pe parcursul anilor, unele chestiuni au fost tranșate, mă refer la HCL 282/2018, care a fost atacat în instanță de către profesori și care a fost tranșat foarte clar cu privire la atribuirea și desfășurarea activităților. Este o obligație legală pentru UAT să asigure spații pentru un astfel de liceu, care este acreditat și e în rețeaua liceelor. E foarte simplu: se dorește acum o delimitare a imobilelor și acordarea acestei săli. (…) Nu trebuie să ținem partea unora sau altora dintre profesori. Încercarea de a se informa la maniera aceasta – vreau să punem punctul pe i și vreau ca doamna secretar să rețină aceste aspecte – a-i înfiera pe unii de la Voltaire, este deja de zona ridicolului. A fst un conflict foarte puternic în 2018 – greve, copii folosiți, ieșit în stradă, venit la Tribunal, chestiuni care din punctul meu de vedere nu s-ar fi justificat. Ne-am depărtat de acel moment, de ce mai răscolim o chestiune care a fost tranșată chiar printr-o hotărâre judecătorească? Mi se pare ridicol ca unii să stea cu trei și alții cu nimic. Este necesară această partajare. Am auzit zilele trecute că cine o să voteze pentru Voltaire o să aibă o plângere penală. Vă rog frumos, să-mi faceți mie primul, să mă treceți în capul listei. Au existat deja zeci de plângeri făcute de Odobleja care s-au respins, la Ministerul Învățământului s-au făcut sesizări, la ISJ, s-au făcut verificări. oameni buni, cât credeți că putem să mergem cu un astfel de circ administrativ?”, a concluzionat decanul Baroului Dolj.