Peste 600 de pompieri din 26 de județe ale țării vor suplimenta efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, pe întreaga perioadă a sezonului estival (6 serii a câte 108 salvatori, fiecare serie va fi detașată pe o perioadă de 2 săptămâni).
Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate, motociclete SMURD).
Pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane la nivelul județului Constanța, au fost operaționalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:
❗ 11 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în localitățile Băneasa, Urluia-Adamclisi, Crucea, Valea Dacilor, Valu lui Traian, Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Eforie Nord, Costineşti și Vama Veche;
❗ 8 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, și șenilate în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche;
❗ 6 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona(Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia.
O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrada A2 astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din cadrul ISU Călărași, ISU Constanţa, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !