Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, efectuează, zilele acestea, o „vizită de lucru” în Dolj. Vineri s-a întâlnit cu managerii unităților medicale aflate în subordinea ministerului, cu cei ai UMF, precum și cu coordonatorul Centrului de vaccinare.

Apoi, a avut o foarte scurtă întrevedere cu presa de la care put si simplu a luat-o la fugă. Dacă întrebările adresate de către jurnaliști au prins-o în offsaid, rămâne să apreciați dumneavoastră. Este adevărat că acestea s-au referit, în principal la sumele pe care cadrele medicale ar fi trebuit să le primească pentru munca prestată – vaccinarea populației doljene. Bani care, după cum recunoaște și Mihăilă, nu s-au prea dat. Plățile s-au făcut în cursul acestei săptămâni către toate centrele de vaccinare. Există o metodologie prin care centrele de vaccinare cer finanțare de la autoritățile locale. Autoritățile locale solicită finanțare către direcțiile de sănătate publică, ele solicită finanțare Ministerului Sănătății. Ultimele plăți pe care le-am făcut sunt cele aferente lunii aprilie”

Deci, rețineți, săptămâna aceasta s-at dat banii pe … APRILIE!!!!

Tot ce facem este cu scopul de crește dorința personalului să se implice în campania de vaccinare”, a mai explicat ministrul. Păi, cum, doamna ministru???? Nu suntem cumva la jumătatea lunii iunie???? S-au poate dumneavoastră ați pierdut acest MIC AMĂNUNT din vedere????

Ioana Mihăilă a avut probleme și în explicarea criteriilor de evaluare a directorilor DSP, criterii impuse de către fosta conducere și la care aceasta din urmă a renunțat. Mai mult, răspunsul lui Mihăilă poate fi catalogat cel puțin halucinant: „Nu am renunțat la acele evaluări. La acest moment, majoritatea conducerilor Direcțiilor de Sănătate Publică sunt… interimare”, după care efectiv le-a întors spatele jurnaliștilor care o întrebaseră și despre cât de mulțumită este de activitatea DSP Dolj.

Reamintim cititorilor faptul că actualul director al DSP Dolj a primit SATISFĂCĂTOR!!! la evaluarea precedentă.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !